Cele cinci lecţii ale scandalului Nuland

Se ştia deja că defuncţii preşedinţi americani Andrew Johnson şi Richard Nixon vorbeau ca nişte birjari în intimitatea Biroului Oval, dar până de curând părea să se ignore faptul că unii responsabili ai diplomaţiei americane perpetuează această tradiţie şi astăzi. Datorită ruşilor se ştie acum că joi, 6 februarie, Victoria Nuland, secretarul de stat adjunct american pentru Europa, este o demnă urmaşă a limbajului dur de la Casa Albă, mai ales atunci când evocă Uniunea Europeană (UE), notează cotidianul francez Le Monde.

Totuşi, lucrul cel mai interesant în această conversaţie telefonică dintre dna Nuland şi ambasadorul american la Kiev, Geogffrey Patt, înregistrată în mod delicat fără ştirea lor de către, după cum se presupune, serviciile secrete ruse, nu este acel 'and, you know... fuck te EU!', care a punctat descrierea responsabilei americane cu privire la strategia abordată pe marginea crizei ucrainene. Cel mai interesant este, în realitate, tot ceea ce există în jurul acestei interjecţii. Potrivit Le Monde, din întâmplarea cu Nuland pot fi trase cinci concluzii.

Prima concluzie: Moscova nu ezită să recurgă la vechile tehnici ale KGB-ului. Potrivit agenţiei Reuters, care citează o sursă diplomatică, înregistrarea a fost difuzată pe YouTube joi, de către Dmitri Loskutov, un colaborator al vicepremierului rus Dmitri Rogozin, cu transcrierea discuţiei în limba rusă, în momentul când Nuland sosea la Kiev.

O altă conversaţie telefonică, mai puţin toxică, derulată între Helga Schmidt, o adjunctă a şefei diplomaţiei europene Catherine Ashton, şi ambasadorul UE la Kiev, Jan Tombinski, a fost postată pe YouTube în acelaşi moment. Mesajul subliminal era acela că liderii occidentali au venit şi vin în Ucraina pentru a sprijini mişcarea de protest EuroMaidan, dar că serviciile secrete ruseşti sunt în această ţară ca la ele acasă.

A doua concluzie: nu mai există diplomaţie secretă. Cu toate acestea, americanii sunt cei mai în măsură să o ştie, după gigantica 'scurgere de telegrame diplomatice' prin WikiLeaks în 2010 şi afacerea Snowden în 2013. Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA) interceptează întreaga lume, dar cei doi înalţi responsabili americani discută de pe telefoanele lor mobile despre una dintre cele mai sensibile crize mondiale ale momentului, fără a se gândi că sunt ascultaţi?

Potrivit presei americane, diplomaţii de rang înalt din SUA nu sunt echipaţi cu telefoane portabile criptate. Washingtonul nu a confirmat autenticitatea benzii audio, dar nici nu a dezminţit-o, în timp ce Victoria Nuland şi-a cerut scuze în faţa UE.

A treia concluzie: Declaraţiile Victoriei Nuland relevă divergenţele profunde dintre americani şi europeni pe marginea dosarului ucrainean. SUA tratează cazul ucrainean ca pe criză din timpul războiului rece: Occidentul contra Rusiei. Ele doresc să iniţieze sancţiuni şi nu înţeleg de ce UE ezită. Europenii, la rândul lor, văd în Ucraina o criză care vizează în primul rând UE şi pe unul dintre vecinii săi, o bună parte din populaţia căruia aspiră să se ralieze structurii paneuropene. Pe de altă parte, SUA sunt un stat federal, în timp ce în Europa deciziile sunt luate de cele 28 de state membre UE. Acest lucru este mai complicat şi exasperează Washingtonul.

Soţul Victoriei Nuland, Robert Kagan, este autorul unei celebre cărţi, 'Power and weakness' (Putere şi slăbiciune), în care explică faptul că 'americanii sunt de pe Marte şi europenii de pe Venus'. Fără îndoială, aceasta este o viziune împărtăşită de dna Nuland. Însă, dincolo de sancţiuni, SUA nu au o soluţie-cheie pe care să o propună pentru criza ucraineană.

A patra concluzie: Neîndemânarea sau mai exact aroganţa americană. Familiaritatea cu care secretarul de stat adjunct american îi evocă pe liderii opoziţiei ucrainene ('Yats' pentru Arseni Iaţeniuk, 'Klitsch' pentru Vitali Kliciko) şi posturile pe care le atribuie acestora într-un eventual guvern traduce o surprinzătoare neîndemânare sau mai exact aroganţă în metodă, ţinând cont de eşecurile americane în ceea ce priveşte instalarea de echipe la putere în alte ţări, de peste zece ani. Nuland însăşi şi ambasadorul Pyatt vorbesc despre protagoniştii crizei ucrainene ca şi cum soarta lor depinde de ei, ceea ce nu este cazul. Inevitabil, titlul înregistrării de pe banda audio pe YouTube este, în rusă, următorul: 'Marionetele Maidanului'

A cincea concluzie: Exasperarea germană. Afacerea anunţă tensiuni suplimentare între Germania şi SUA, din ce în ce mai reci. Cancelarul federal german Angela Merkel nu a 'înghiţit' deloc bine informaţia lui Edward Snowden conform căreia NSA i-a interceptat telefonul mobil, astfel că de atunci le-o tot plăteşte americanilor, punând în prim plan furia declanşată în cadrul opiniei publice germane de revelaţiile privind amploarea supravegherii electronice.

Astfel, Merkel a fost prima care a reacţionat, vineri, făcând cunoscut faptul că, în opinia sa, cuvintele spuse de Victoria Nuland sunt 'absolut inacceptabile', după care şi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a utilizat acelaşi termen de 'inacceptabil'. Alţi lideri europeni preferă pentru moment să râdă sau să fiarbă de furie pe ascuns, sau, precum ambasadorul UE la Washington, Joao Vale de Almedia, să riposteze cu umor.

În final, prejudiciile ar putea fi mai importante decât lăsa să se creadă la început dimensiunea anecdotică a gafei lui Nuland. O altă mişcare inspirată a ruşilor în partida de şah care se joacă între Moscova şi occidentali, conchide Le Monde.