Maia Sandu, la 34 de ani de la războiul de pe Nistru: În numele celor care au luptat, ne asumăm să păstrăm vie flacăra libertăţii

Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova (presedinte.md)
Maria Maevschi
02.03.2026
Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova (presedinte.md)
Maria Maevschi
02.03.2026

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat luni, 2 martie, alături de veterani ai războiului de pe Nistru, demnitari şi angajaţi ai instituţiilor de stat, la Marşul Memoriei şi la ceremoniile solemne de depunere de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi la Complexul Memorial „Maica Îndurerată”, în contextul Zilei Memoriei şi Recunoştinţei dedicate celor care, în 1992, au apărat suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova.

„Ziua Memoriei şi Recunoştinţei nu este doar despre trecut. Este şi despre viitor. Este despre valorile care ne definesc. Este despre ataşamentul nostru faţă de libertate, democraţie şi pace. Este despre locul nostru firesc în familia statelor europene care preţuiesc demnitatea umană şi binele comun.

Cunoaşterea istoriei şi a sacrificiilor strămoşilor este o condiţie pentru un stat puternic. Fără memorie, nu există identitate. Fără identitate, nu există rezilienţă. Fără rezilienţă, nu există securitate”, a menţionat şefa statului în mesajul său.

Preşedinta Maia Sandu a mai subliniat că ţara noastră este şi astăzi supusă agresiunii, care are drept scop destabilizarea şi divizarea societăţii.

„Republica Moldova nu a râvnit la teritorii străine. Nu a pornit războaie. Şi-a apărat doar pământul strămoşesc. Însă nici până astăzi agresiunea împotriva ţării noastre nu a dispărut. Doar metodele s-au schimbat.

Dacă în 1992 agresiunea a venit cu tancuri, astăzi ea vine prin propagandă, manipulare şi dezinformare. Trăim un veritabil război cognitiv — un război care ţinteşte memoria şi identitatea. Un război care încearcă să relativizeze responsabilitatea, să confunde agresorul cu victimă. De aceea, apărarea memoriei trebuie să fie parte a apărării naţionale”, a punctat preşedinta Sandu.

Totodată, lideră de la Chişinău a reiterat solicitarea fermă a autorităţilor privind retragerea trupelor ruseşti de pe teritoriul Republicii Moldova.

„Cerem cu fermitate retragerea trupelor ruseşti de pe teritoriul Republicii Moldova. Evenimentele din 1992 au demonstrat caracterul şi voinţa noastră de a trăi liber. Au arătat că, atunci când libertatea este pusă în pericol, moldovenii ştiu să se ridice.

Şi este obligaţia noastră sfântă să continuăm ceea ce au făcut eroii acelor zile. Să consolidăm democraţia, să întărim instituţiile statului pentru a asigura securitatea cetăţenilor noştri şi pentru a construi o Moldova europeană, puternică şi prosperă. Şi, în numele celor care au căzut şi au luptat, ne asumăm să păstrăm vie flacăra libertăţii. În fiecare zi”, a conchis şefa statului.

Potrivit datelor oficiale, 321 de persoane şi-au pierdut viaţa în războiul de pe Nistru din 1992, iar circa o mie de persoane au fost rănite.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos