Cehia dă spionii ruşi afară: Ambasada Rusiei la Praga a fost golită de peste 120 de presupuşi spioni

Tancuri ruseşti model T-14 Armada în Piaţa Roşie din Moscova, pe 9 mai 2016 (KIRILL KUDRYAVTSEV/AFP/Getty Images)
A.P
01.06.2021

Zeci de angajaţi ai ambasadei Rusiei la Praga au fost expulzaţi, părăsind Cehia cu o cursă charter, luni, marcând ultima evoluţie generată de scandalul spionilor ruşi în Europa.

Autorităţile cehe susţin că personalul în exces al ambasadei este o practică standard a corpului diplomatic rus care foloseşte angajaţii pentru a desfăşura activităţi de spionaj, potrivit Reuters.

Cehia a expulzat, luni, 123 de persoane – diplomaţi ruşi şi familiile lor –, pe lângă cei 18 diplomaţi expulzaţi în aprilie, după ce Praga a acuzat Moscova că este responsabilă de aruncarea în aer a unui depozit de muniţie ceh în 2014. După expulzarea iniţială a diplomaţilor ruşi, Kremlinul a răspuns cu o măsură similară expulzând numeroşi cehi de la ambasada din Moscova, care a deveni inoperabilă, lucru care a generat expulzarea de luni, din partea cehă.

Conform unui nou acord, Rusia şi Republica Cehă îşi vor limita angajaţii din ambasade la doar 7 diplomaţi şi 25 de angajaţi personal auxiliar.

Rusia a negat că ar fi avut vreun rol sau vreo responsabilitate în explozia din 2014, însă autorităţile de la Praga au acuzat punctual doi angajaţi de aruncarea în aer a depozitului, menţionând că sunt ofiţeri GRU. Cei doi ar fi implicaţi şi în atacul cu noviciok împotriva colonelului Skripal şi a fiicei sale, în Salysbury, Marea Britanie, în 2018.

Ambasada rusă nu a oferit nicio explicaţie pentru dimensiunile atât de mari ale corpului său diplomatic într-o ţară de doar 10 milioane de locuitori.

Mai mulţi oficiali din serviciile de informaţii cehe au afirmat că dimensiunea masivă a personalului ambsadei ruse punea probleme efortului de contraspionaj de mai multă vreme. Deşi Cehia este, acum, un stat NATO şi UE, numărul enorm al angajaţilor ambasadei ruse reprezenta o moştenire a erei sovietice, când Cehoslovacia era un stat satelit al Moscovei, a explicat Jiri Schneider, fost adjunct al ministrului ceh de Externe.

„Ambasada sovietică din Cehoslovacia - Rusia menţinând sute de mii de trupe de ocupaţie - era o ambasadă într-o colonie”, a menţionat Schneider.

Agenţia cehă de contrainformaţii arăta în raportul său anual din 2019, că dimensiunea misiunii diplomatice ruse făcea „extrem de dificilă” împiedicarea eforturilor de spionaj ale ruşilor. De exemplu, ambasada beneficia de o flotă imensă de vehicule, care nu puteau fi oprite de poliţie. De asemenea, beneficia de o localizare într-o zonă centrală, iar teritoriul ceh putea fi folosit de agenţi ruşi pentru a spiona şi alte ţări occidentale învecinate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor