CEDO: Rusia vinovată de încălcarea drepturilor elevilor din şcolile româneşti din Transnistria
alte articole
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a obligat Guvernul Federaţiei Ruse să achite 131.000 de euro despăgubiri, într-o nouă cauză, făcută publică marţi, 17 septembrie, privind încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană. CEDO a constatat că profesorilor, elevilor şi părinţilor din patru şcoli cu predare în grafia latină, le-au fost încălcate drepturile la instruire, respectarea vieţii private şi de familie, precum şi a dreptului la libertate şi siguranţă.
Pentru încălcările admise, Înalta Curte a dispus încasarea sumei de 126.000 de euro cu titlu de prejudicii morale şi 5.000 de euro costuri şi cheltuieli pentru reprezentare din contul Federaţiei Ruse.
Potrivit Asociaţiei Promo-LEX, care a reprezentat reclamanţii la CEDO, prima decizie a Înaltei Curţi se referă la cauza Iovcev şi alţi 13, împotriva Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse, însă CEDO a făcut publice 8 hotărâri ce includ 17 cauze privind încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană.
Reclamanţii sunt profesori, angajaţi, elevi şi părinţi din patru şcoli cu predare în grafia latină, din Transnistria: Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol; Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Dubăsari; Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Grigoriopol şi Gimnaziul din satul Corjova, raionul Dubăsari.
Sursa citată aminteşte că în februarie 2014 directorul Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din oraşul Tiraspol, Ion Iovcev, contabila şi şoferul instituţiei de învăţământ au fost opriţi de către miliţia transnistreană, iar ulterior au fost lipsiţi de libertate. Aceştia au fost învinuiţi de contrabandă cu mijloace băneşti, când încercau să treacă aşa-zisa vamă, având la ei salariile profesorilor Liceului Teoretic „Lucian Blaga”.