CEC de la Chişinău va deschide doar 150 de secţii de votare în străinătate

Urne de vot
Urne de vot (cec.md)

Pentru îndeplinirea hotărârilor judecătoreşti unde a pierdut procesul, Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Chişinău după consultări suplimentare cu factori de decizie din cadrul Ministerului de Externe, a aprobat, miercuri seara, cu vot unanim lista cu doar 150 de secţii de votare în străinătate din cele 191 cerute anterior de către concurenţii electorali şi Guvern pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie.

„MAEIE a comunicat despre îndeplinirea condiţiei ce vizează obţinerea acordului autorităţilor competente ale statelor străine, precum şi a confirmat posibilitatea asigurării din punct de vedere logistic a procesului de votare, inclusiv identificarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi sediilor acestora”, se arată într-un comunicat al instituţiei electorale.

Radio Europa Liberă transmite că electoratul moldovean din străinătate a crescut şi a devenit activ în ultimii ani, astfel încât poate avea un impact decisiv asupra rezultatului alegerilor. Se crede că un număr mare de secţii de votare în străinătate ar avantaja partide pro-europene, ca partidul pro-prezidenţial PAS, dar şi blocul Renato Usatîi, şi ar dezavantaja principalul lor rival, blocul comuniştilor şi socialiştilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe