"Ceauşescu aviza până şi reţetarul restaurantelor, semna câtă mazăre să fie în mâncare" - Istoric demontează miturile "suveraniştilor" despre "patriotul" Ceauşescu

După ani de dezinformare, de război hibrid, există în rândul românilor - şi nu doar printre aşa-zişii suveranişti - destul de multe persoane care cred că Ceauşescu, dictator care ne-a ţinut în foame, întuneric, frică şi frig, era de fapt un patriot. Un patriot care a vrut să plătească datoria externă a ţării pentru ca România să fie o ţară scoasă de sub jugul Occidentului "putrefact" şi care habar nu avea că românii ajunseseră să mânânce tacâmuri - când le prindeau şi pe acelea.

La aproape 36 de ani de la Revoluţie există lume, inclusiv oameni care au prins vremurile aşa-zisei "Epoci de aur", convinşi că Ceauşescu era păcălit de securiştii care îl ţineau în neştiinţă. Că dictatorul nu ştia că magazinele sunt goale, că românii stau la cozi ca să aibă ce pune în farfurii, căci atunci când mergea el în vizită în pieţe etc., alimentarele erau umplute, gemeau de produse şi părea că românii trăiau în belşug.

Este însă aşa? Nu, explică istoricul Cosmin Popa în podcastul Epoch Times.

Autor al unei ample lucrări dedicate acelei perioadei şi lansate recent la Humanitas: "Economie, Corupţie şi Politică în România lui Nicolae Ceauşescu", Cosmin Popa a explicat în cadrul podcastului nostru că regimul comunist ceauşist a fost cel care s-a întors practic contra poporului.

"Cel mai iubit fiu al poporului", cum i se spunea lui Ceauşescu, s-a întors efectiv împotriva poporului român, sistând cheltuieli sociale absolut necesare: "A dispreţuit profund acest popor. Avea o noţiune abstractă de patriotism care nu includea binele colectivităţii de români, ci numai binele personal al familiei, al clanului Nicolae Ceauşescu, şi probabil şi al nomenclaturii din apropiere imediată", spune istoricul.

"Ceauşescu ştia exact cantitatea de alimente, pentru că vorbim despre alimente, cantitatea de combustibil, de energie electrică livrată pieţei interne, făcea obiectul aprobărilor exprese şi personale ale lui Nicolae Ceauşescu. Practic în fiecare sezon se discuta un program de aprovizionare al capitalei şi al celorlalte oraşe, judeţe ale României.

Ce este interesant şi multă lume nu ştie, pentru că în continuare multă lume din spaţiul rural se raportează destul de cald la Nicolae Ceauşescu, este că toate planurile de distribuţie a resurselor la nivel naţional nu ţineau cont de spaţiu rural, deci spaţiul rural era acceptat pe motiv că, spunea Ceauşescu, ei au animale în curte, deci nu trebuie să aprovizionăm magazinele săteşti, că ei se pot hrăni cu ceea ce cresc în curte.

Exista un întreg nomenclator de produse care se vindeau cu un adaos de preţ la sate şi pentru că tot timpul în economia lui Nicolae Ceauşescu, în care deficitul pieţei interne era din ce în ce mai acut, pândea inflaţia după colţ, metoda prin care reglau cantitatea de bani aflată pe piaţă spre a evita apariţia inflaţiei era o creştere a preţurilor la carburanţi, chirii, servicii, impozite.

Începând de la sfârşitul anilor '70, practic planificarea aceasta economică pe care o făcea Nicolae Ceauşescu devine una totală, pentru că pe lângă resursele statului şi ale economiei socializate, şi aici vorbesc despre agricultura colectivizată, aşa-zisa planificare unică economico-socială introdusă în 1979 cuprindea pe lângă aceste resurse şi resursele personale, resursele din proprietatea privată a cetăţenilor români.

Ceea ce iarăşi este o particularitate a regimului Ceauşescu, pentru că el practic şterge diferenţa formală, dar totuşi existentă din perspectiva legalităţii în mai toate economiile socialiste, între proprietatea statului, proprietatea socializată şi proprietatea privată.

În 1984, de exemplu, se introduce celebrul, dacă mai ţineţi minte, recensământ al animalelor, în care se introduce interdicţia sacrificării oilor, viţeilor şi aşa mai departe, până la atingerea unei cote de predare a acestor animale către fondul consumului de stat - era un fond de stat destinat exportului. Încetează, să spunem, investiţiile utilitare şi ceea ce este interesant este că în raportările economice ale regimului Ceauşescu apar tot felul de investiţii edilitare, adică reţele de apă, de gaze, de electricitate. În realitate, nu se mai făceau pentru localităţi astfel de investiţii.

Toate aceste investiţii se făceau fie pentru fabrici, fie pentru celebrele complexe de creştere a animalelor destinate exportului, dar ele erau trecute în statisticile oficiale ca investiţii edilitare. (...)

Ceauşescu a fost 'un patriot' într-o patrie în care era locuită doar de el. Adică el este o persoană care a dispreţuit profund acest popor. Avea o noţiune abstractă de patriotism care nu includea binele colectivităţii de români, ci numai binele personal al familiei, al clanului Nicolae Ceauşescu, şi probabil şi al nomenclaturii din apropiere imediată.

Trebuie să şi argumentăm această idee. Pentru că vorbim de un regim care interzice expres prin lege extinderea reţelelor de gaze la oraşe şi sate, interzice expres prin lege construcţia de trotuare în '76, interzice din '71 expres construcţia de trotuare la sate, interzice expres lărgirea drumurilor naţionale auto, renunţă programatic începând din 1973 la construcţia obiectivelor aşa-zis neproductive.

Ce însemnau aceste instituţii obiective neproductive? Spitale, săli de şcoală, grădiniţe şi aşa mai departe. Totul a fost sacrificat unei viziuni care avea în centru ideea unei Românii puternice populate nu de oameni, ci populată de maşini, de strunguri, de produse industriale pe care le exportau, şi de securişti, fără măcar a-şi pune problema vreodată că oamenii care trebuiau să producă aşa ceva sunt oameni care ar trebui să aibă acces la minimul standardelor civilizaţiei europene. Ceea ce nu s-a întâmplat."

Cosmin Popa a reamintit şi de genocidul copiilor din căminele spital.

Reamintim că peste 15.000 de copii cu dizabilităţi au murit din cauza înfometării şi relelor tratamente în perioada pe care nostalgicii regimului ceauşist o numesc "Epoca de Aur". Exterminarea lor devenise politică de stat, căci Ceauşescu hotărâse că resursele trebuiau să meargă spre domenii productive, nu către prunci bolnavi.

"Nu e vorba numai despre copiii din căminele spital, de pacienţii recuperabili. Aici este vorba şi despre copiii din căminele atelier, copiii din căminele şcoală, copiii din leagănele de copii, copiii din casele de copii şi aşa mai departe.

Aceste categorii profesionale, care teoretic şi practic nu puteau răspunde prin atitudini de protest împotriva acestor politici, au fost private programatic, prin lege, de resurse şi asta este o serie de ordine expres semnate de Nicolae Ceauşescu din 1976, prin care se reduc cheltuielile alocate fiecărui copil, fiecărui pacient.

Aceste categorii au fost private de resurse prin ordine - când alocaţia de hrană coboară de la 20 la 14 şi ajunge la 8 lei şi la 6 lei... Când nu se mai furniza combustibil pentru încălzirea facilităţilor. Când ele sunt trecute de sub oblăduirea Ministerului Sănătăţii şi sunt puse în subordinea Ministerului Muncii. De ce? Pentru că trecându-le la Ministerul Muncii şi Prestaţiilor Sociale, aceste facilităţi care, atenţie, se numeau cămine-spital, cămine-atelier, cămine-şcoală şi cum le mai spuneam, în funcţie de gradul de asistenţă necesară copiilor, nu mai exista obligaţia legală a respectării normativelor medicale. Deci nu mai trebuia să chemi salvarea, nu mai trebuia să-i acorzi un tip de asistenţă medicală şi aşa mai departe.

Dovadă este că, indiferent de cât de mare a fost rata mortalităţii în astfel de instituţii, n-a fost nicio anchetă, doar controale administrative care se soldau cu nişte recomandări pe care nu le punea nimeni în aplicare şi nu se alocau resurse pentru ele.

Deci, din acest punct de vedere, nu este singura categorie. O astfel de politică, sigur, la altă scară şi cu alte unelte, a fost aplicată în privinţa pensionarilor din sistemul agriculturii colectivizate. Şi ai, există materiale înaintate către Nicolae Ceauşescu în care este anunţat cu mândrie scăderea cuantumului pensiilor din sistemul agricultorii colectivizate ca urmare a dispariţiei biologice a acestor pensionari."

"Nicolae Ceauşescu, dacă puteţi să credeţi, aviza reţetarul unităţilor de alimentaţie publică, adică restaurantelor în care Nicolae Ceauşescu semna câtă mazăre, câţi cartofi, câtă carne trebuia să fie în diverse feluri de mâncare. Nicolae Ceauşescu aproba personal faptul că brânza Telemea care se vindea în România socialistă multilateral dezvoltată trebuie să conţină în proporţie 40% pastă de cartofi.

Înţelegeţi, el personal semna lucrurile astea", a explicat istoricul.

Cât despre miturile care abundă în mediul online, cum că România era un stat bogat care producea de toate, un stat cu recolte bogate la hectar în care economia duduia şi se exporta masiv, istoricul punctează că realitatea arăta cu totul diferit.

Cosmin Popa a explicat că în perioada ceauşistă economia era una "dezechilibrată, subordonată voinţei politice, pauperizată, sărăcită de orientarea către export, sabotată la nivel inconştient şi conştient."

"De ce? Pentru că marea parte a populaţiei se afla într-un conflict ireductibil cu autorităţile politice iar sabotarea muncii, sabotarea întreprinderii, sabotarea instituţiilor, sabotare, sigur, cu ghilimelele de rigoare, pentru că acest sabotaj acoperă o sferă largă de manifestări de la banalul furt de la locul de muncă...

Din acest punct de vedere, e o economie extrem de gripată, pentru că deja de la mijlocul anilor '80, am avut de a face cu un blocaj financiar al economiei, pe care sigur că autorităţile îl ştiau, dar nu îl recunoşteau. Era un blocaj financiar foarte interesant, pornit din agricultură, unde 90% din întreprinderile agricole, fie că e vorba de IAS-uri sau de CAP-uri, erau înglodate în datorii, astfel încât ajunseseră să blocheze lanţurile financiare, pentru că nu îşi mai puteau plăti niciodată nici datoriile contractate, să spunem, la Banca Agricolă, dar nici furnizorii, şi aici e vorba de furnizorii de îngrăşăminte, furnizorii de tehnică agricolă, de piese de schimb, de carburant şi aşa mai departe. O economie care în bună măsură se încadra în acea caracterizare pe care a făcut-o cineva la începutul anilor '90 industriei socialiste, şi anume un morman de fiare vechi", a explicat Cosmin Popa.

Economia, industria cu care s-a lăudat tot timpul propaganda comunistă, şi în special propaganda ceauşistă, în realitate nu a existat niciodată, punctează istoricul.

Inclusiv plata integrală a datoriei externe este mai degrabă un fel de folclor, explică Popa.

"Există şi acest folclor al plăţii datoriei externe anticipate. E o decizie luată în 1982, un proces care s-a încheiat în 1989. Să ştiţi că el are mai multe faze. El a debutat foarte bizar cu o serie de propuneri absolut atipice pe care diplomaţii lui Nicolae Ceauşescu le-au făcut diverselor bănci creditoare, fie să reducă retroactiv dobânzile, fie să achiziţioneze de o anumită valoare produse industriale din România.

În orice caz, cert este că astfel de propuneri n-au fost acceptate decât în vreo două cazuri, unde era vorba de credite guvernamentale. În cele din urmă, România a trebuit, sigur, a negociat, sau a mai redus ceva dobânzi, dar a trebuit să plătească anticipat banii, ca atare, foarte puţină lume acceptând produsele industriale româneşti.

Însă, ceea ce este important de spus e că programul de investiţii al lui Nicolae Ceauşescu în această industrie, care era prinsă în cercul ăsta vicios, au continuat. Împrumuturile internaţionale contractate de Nicolae Ceauşescu, în pofida folclorului care s-a vehiculat, au continuat. România continuă să investească în industrie şi în agricultură, dar pentru industrializarea produselor şi tot pentru impulsionarea exportului.

Era un export care se făcea în cantităţi mari cu produse industriale nu aş spune primitive, dar nu superioare tehnologic, care necesitau nu doar investiţii, necesitau şi materii prime pe care România nu le avea şi, astfel, se crea un efect de turbion din care economia românească n-a scăpat decât în decembrie 1989 şi s-a soldat cu dispariţia celei mai mari părţi a industriei româneşti care, practic, nu avea o bază nici tehnologică, nici de piaţă. Erau, de fapt, expresia voinţei politice ale lui Nicolae Ceauşescu. De unde şi dispariţia.

Sigur că multă lume o să spună că au fost furate. Da, au fost furate, însă acele multe dintre întreprinderile industriale româneşti nu aveau bază tehnologică, nu aveau lanţuri logistice, nu aveau piesele de desfacere concurenţiale. Nu erau rezultatul unei evoluţii industriale organice, ci al unei decizii politice, ceea ce a făcut ca foarte multe dintre ele să intre într-o criză iremediabilă la scurtă vreme după căderea regimului Ceauşescu şi după destructurarea sistemului economic care reunea ţările din Europa Orientală. Sigur că la asta s-au adăugat şi celebrele furturi din economie despre care s-a tot vorbit.

Însă există această impresie că după 1989 s-a distrus o industrie performantă. Această legendă nu are nimic de a face cu realitatea şi nu are nimic de a face cu Nicolae Ceauşescu. Această legendă este parte a unui război hibrid împotriva democraţiei, un război hibrid care este dus nu doar de către puterile autoritare, ci este dus de către duşmanii democraţiei din interiorul societăţilor noastre. Şi ei sunt actori foarte importanţi ai acestui război hibrid.

Nu are nimic de a face cu realitatea nici economică, nici tehnologică, nici industrială a perioadei comuniste, ci este şi expresie a unei rezistenţe a acestor arhetipuri mentale create de propaganda comunistă. Adică urmele propagandei comuniste în minţile noastre s-au dovedit mult mai durabile decât expresiile materiale ale regimului comunist", a explicat Cosmin Popa.