Ce mai mănâncă românii: Peşte cu viermi intestinali şi carne veche de 40 de ani
alte articole
Intervievat de Ziarul Financiar în contextul scandalului creat de declaraţiile unui fost şef de magazin care a acuzat conducerea magazinelor Profi că l-ar fi obligat să vândă carne expirată spălată cu detergent şi oţet, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat că România este o piaţă de mâna a zecea în care se aduc produse din străinătate care n-ar fi acceptate sub nicio formă.
Ca exemple concrete, Irimescu a arătat că în toată Europa peştii din Marea Nordului, care pot avea viermi intestinali ajung în magazine eviscerat, pentru ca viermele să fi fost înlăturat în timp ce în România vine cu tot cu viscere. Şi viermi.
"În marea Nordului este un vierme Anisakis, de 2-3 cm, care stă în intestinele macroului şi alţi peşti. În toată Europa, la peştele asta, pentru că are alt preţ, se eviscerează, se scot viscerele şi cu ele odată se scoate şi viermele, şi îl duce pe circuit.
Pentru România că e piaţa de mâna a 10-a nu se evicerează şi se aduce foarte ieftin. Aia e mână de lucru să iei fiecare peşte în parte să scoţi intestinele, şi în România se lasă aşa. Se congelează în principiu, dacă ajunge să se congeleze la timp, dacă nu până să ajungă să se congeleze la minus 22 grade, asta e regula europenă şi internaţională, viermii migrează de pe vapor până ajunge el la refrigerat, migrează în muşchi, şi ăsta e un peşte contaminat, pentru că s-au făcut studii...
Eu discut pentru că m-am certat tare cu Comisia şi erau să mă omoare efectiv irlandezii care trimiteau pe vremea aia, printr-o firmă românească-descurcăreaţă, peşte masiv în România, la un preţ foarte scăzut. Eu i-am blocat până la aderare, dar după aderare nu am mai reuşit. Veterinarii nu-i controlează în niciun fel, şi o dată, viermele e toxic poţi să mănânci, vomiţi sau unii...sensibilitate, şi doi, când te uiţi şi-l vezi în farfurie, în muşchi, nu cred că îşi face plăcere să vezi un vierme în peste.", a relatat Irimescu.
Un alt exemplu dat de ministru a fost cel al cărnii vechi de 40 de ani care ajunge pe rafturile magazinelor din România:
"Sunt importatori care se orientează. Este carne care după 40 de ani congelată a ajuns în România, carne de vită. Înţelegeţi? Aici este o piaţă în care lumea se orientează şi aduce produsele care sunt la sfârşit de termen de valabilitate, poate şi depăşit. Se spală salamul în România, ştiţi bine, cu oţet şi uneori le bagă în galantar, se schimbă saramură la brânză şi se bagă din nou la vânzare, pentru că asta-i România. Statul nu îşi face datoria, instituţiile statului, ANPC-ul, veterinarii.
Eu am mai spus asta, instituţiile statului trebuie să îşi facă datoria. Şi atunci dacă se controlează tot ce e pe piaţă... Deci, de ce eu când am trimis grâu ca bio în Italia şi în Germania a fost testat de ei şi s-a constat că nu e bio că avea chimicale, îl stropise, şi a ieşit mare tam-tam şi pe mine m-a băgat la infringement (procedura privind încălcarea de către un stat membru a legislaţiei comunitare - n.red ) Comisia Europeană, cu Italia. Norocul, ştiţi care a fost, că certificatorul din România pentru produsul respectiv că e bio era italian. E o piaţă unică, nu-i problemă, dar nu zice nimeni să nu te asiguri că produsul e sănătos, că eu ce pun pe masa consumatorului român, indiferent unde e produs, trebuie controlat. Înţelegeţi? Asta este problemă.”, a adăugat Irimescu, pentru ziarul financiar.
Potrivit Mediafax, Ciprian Gabor, fost şef al unui magazin Profi din Arad, a depus plângere la autorităţi. În demersul său, susţinut de alţi 10 angajaţi, Gabor acuză că şefii i-au cerut să se abată de la normele legale. În urma plângerii, Poliţia judeţului Arad, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Arad, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad au demarat cercetări.
Conducerea lanţului de magazine a negat acuzaţiile. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici