"Ce facem la anul?" - Legea pensiilor va "costa" 6 miliarde de euro, plus 2 miliarde veniturile magistraţilor

Ioan Marcel Bolos (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
13.09.2024

Consultantul politic George Rîpă a tras atenţia, în emisiunea lui Tudor Muşat de la postul B1 TV, că această nouă lege a pensiilor promovată de PSD, la care se adaugă veniturile uriaşe ale magistraţilor, va cântări extrem de greu la bugetul de stat, buget care deja se află în pioneze din cauza deficitului ce ar putea urca la 8 la sută din PIB anul acesta.

Jurnalist: Cum Dumnezeu poate să acopere o discuţie, într-adevăr, eminamente pozitivă pentru cea mai mare parte a pensionarilor, să fie acoperită de atâtea chiţibuşuri şi atâtea nereguli, mărunte, nu, dacă te uiţi la scara întregului, dar care au acaparat prim-planul, de fapt?

George Rîpă: Cred că principala acuzaţie care se aduce acestei legi, şi ăsta este sentimentul meu, vorbind şi cu vecinii de la bloc şi cu cei care sunt întotdeauna de faţă, pensionarii, este faptul că legea nu a reuşit să aducă acel echilibru şi acea corectitudine în sistemul de pensii.

Încă vedeţi, vorbim despre o chestiune. Trebuie să ai cel puţin 25 de ani (contribuţie) pentru a putea primi o pensie pe bază de contributivitate. Foarte frumos. Eu sunt de acord cu chestiunea asta.

Doar că vedeţi pensiile speciale, care şi acelea erau în PNRR. Că îmi place, discutăm despre PNRR, sau facem apel la PNRR doar atunci când ne convine. Dar tot PNRR-ul ăsta spunea că pensiile speciale trebuie rezolvate şi cum s-au rezolvat?

Jurnalist: S-au rezolvat! 40 de ani!

George Rîpă: Le mai lăsăm acolo încă 40 de ani. Eu cred că oamenii simt asta, dincolo de banii pe care îi primesc în plus, că sunt 200 de lei, că sunt 300 de lei, vorbind de fapt despre bani care abia acoperă inflaţia din ultimii ani. Ei simt că e o chestie incorectă în momentul de faţă.

Dar mai e o chestie despre care nu se vorbeşte. Şi ăsta este riscul de a avea în Parlament o astfel de majoritate parlamentară. Pentru că, aşa cum s-a spus şi mai devreme, au venit de la Guvern, de la Ministerul Muncii, de la Ministerul Finanţelor, nişte hârtii pe care parlamentarii nici măcar nu s-au uitat. Nu a existat niciun fel de dezbatere. Asta a fost decizia majorităţii. De asta, ăsta este un pericol în momentul în care şi PSD şi PNL, de departe cele mai mari partide din România, şi cu cea mai mare experienţă şi de guvernare, şi parlamentară, sunt în acelaşi timp la guvernare.

Pentru că, vedeţi, de foarte multe ori, succesul unui Guvern ţine şi de forţa opoziţiei. Iar în momentul în care tu nu vii cu amendamentele acelea, tu nu le dezbaţi, în momentul acela faci greşeli. Că aflăm acum că cei de la USR au atras atenţia. Băi, vedeţi că pensiile militare, ei că nu ştiu ce. Şi nu s-au luat în seamă. Noi am mai avut guvernări care au mers la fel înainte. Şi n-a fost bine, dacă vă amintiţi. Au fost la fel majorităţi din astea uriaşe. Şi USL-ul, cred că şi PDL-ul la un moment dat a guvernat...

În momentul în care oamenii nu simt că o lege e dreaptă, că este corectă, o vor şi contesta. Şi veţi avea surpriza că vorbim aici despre faptul că aproape 4 milioane sunt fericiţi că primesc nişte bani în plus şi restul sunt nefericiţi. Da, dar dacă acelui om care primeşte 200 de lei, sau 300 de lei, sau 400 de lei în plus îi se pare în continuare că legea este nedreaptă, asta nu înseamnă automat... Asta nu înseamnă neapărat că va merge să voteze cu cei care într-o seară îşi asumă legea, a doua seară nu şi-o asumă şi aşa mai departe.

Dar e o chestiune, apropo de întrebările care s-au pus mai devreme, până să ne uităm ce facem peste 10, peste 20 de ani, întrebarea mea este ce facem la anul? Pentru că această lege a pensiilor vine cu 6 miliarde de euro, în plus veniturile magistraţilor, pe care ei şi le tot cresc. Eu am spus chestiunea asta. Ţara asta e condusă de magistraţi, politicienii nu ştiu ce fac, dar e condusă de magistraţi, în momentul de faţă.

Veniturile magistraţilor cresc cu 2 miliarde de euro. Deci vom avea de la anul nişte cheltuieli cu 8 miliarde de euro în plus ale statului. De unde luăm aceşti bani în momentul în care noi, anul ăsta, suntem în situaţia, pe care eu am prevăzut-o acum câteva luni şi am spus, ce forţă de negociere are domnul Marcel Ciolacu la Bruxelles să primească un post de comisar bun pentru România.

În momentul în care tu te duci acolo şi stai în genunchi la doamna Ursula şi spui te rog frumos, lasă-ne şi pe noi cu 8% deficit anul ăsta sau cu 7,5% sau cu cât naiba vom încheia.

Jurnalist: Stai să ne lase, să nu cumva să ne dea şi un portofoliu de doi bani şi să nici nu fie de acord cu condiţiile noastre.

George Rîpă: Eu cred că în situaţia asta vom ajunge pentru că noi nu avem astăzi... Oamenii ăştia care vorbesc despre suveranism, despre cum negociem noi, nu ştiu ce, la Bruxelles. Bă, cum să te duci tu să negociezi la Bruxelles când ăla se uită la tine ca la un om care nu şi-a făcut treaba la el acasă?

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor