CCR, gafe şi patimi

La mai bine de o săptămână de la decizia controversată a CCR-ului, aceea prin care i-a fost interzisă Dianei Şoşoacă candidatura la funcţia de Preşedinte al României, scena politică de la Bucureşti pare că a plonjat în hăul fără de sfârşit al gafelor ridicole. Dacă înainte de decizia CCR, campania prezidenţială stagna în geometria unor forme anoste şi destul de previzibile, după decizie, ne-am fi aşteptat ca reconfigurarea strategiilor politice să fie de efect pentru o bună parte dintre candidaţii înscrişi în cursa electorală. Însă vedem că altfel au stat lucrurile.

Acuzaţi de imixtiuni politice în decizia CCR pentru a-şi favoriza candidatul, PSD pare, cel puţin până în prezent, partidul cu imaginea cea mai şifonată. Nu neg faptul că decizia CCR a fost una vizibil influenţată de mediul politic, dar las mai jos trei argumente pentru care înclin să cred că nu aripa Ciolacu a fost cea care a acţionat, din moment ce consecinţele negative înclină mult balanţa în detrimentul celor pozitive, ca să nu mai vorbim că orice actor politic, cu o minimă experienţă, le-ar fi prevăzut cu uşurinţă.

1. Dacă ne uităm în spate, la epoca Năstase şi chiar ceva mai recent, la toxicul episod Dragnea & Co, alăturarea cuvintelor "justiţie" şi "PSD" a fost dintotdeauna o nefericită nepotrivire de caracter. PSD a fost vreme de mulţi ani partidul asociat cu mazilirea legilor justiţiei şi în general cu vulnerabilizarea democraţiei, motiv pentru care Marcel Ciolacu a ţinut să corijeze aceste etichete pentru a oferi opiniei publice ideea de "ne-am făcut băieţi cuminţi". PSD nu şi-a găsit în epoca Ciolacu vocaţia pentru democraţie şi nici nu li s-au arătat în vis arhanghelii respectării statului de drept sau ai constituţiei, dar Ciolacu a văzut cu ochii lui cât de sensibilă este tema justiţiei pentru societatea din România (dacă ne amintim protestele din 2018 pe legile justiţiei) şi cum asocierea cu astfel de crize îl poate destabiliza ireversibil în cursa electorală. Aşadar, este foarte puţin probabil să fie o greşeală capitală sau ridicolă făcută de Ciolacu & PSD, în baza unor calcule care nici măcar nu îi avantajează.

2. Eliminarea Dianei Şoşoacă din cursa pentru prezidenţiale nu îi asigură lui Ciolacu o confortabilă confruntare cu Simion în turul doi. În primul rând, electoratul radical şi fanatic al Dianei Şoşoacă nu este un bazin uşor de transferat în dreptul altui politician, fie el chiar şi Simion, dacă Şoşoacă nu îşi doreşte acest lucru. Mai mult, este electoratul desprins din vechea aripă AUR, pe fondul nemulţumirilor legate de Simion care a încercat să se cureţe de asperităţile evident extremiste, rusofile şi anti-europene. Or, cu o Şoşoacă în delir, jucându-şi perfect rolul de victimă eliminată de servicii, de evrei, de Simion şi de Ciolacu, îmi este greu să cred că cele 10 procente pe care le avea în mod real vor merge spre Simion. Excelând în arta victimizării, Şoşoacă a început deja ba să îşi îndemne electoratul să practice absenteismul la vot, ba să le ofere susţinere drapată lui Cristian Terheş, Călin Georgescu şi Alexandra Păcuraru (o astfel de susţinere ar putea veni pe fondul unei răzbunări evidente către Simion, pentru că oricum cei 3 menţionaţi au şanse zero). Astfel, din cele 10 procente, nici măcar jumătate nu vor ajunge la liderul AUR, ceea ce face ca acesta să fie încă departe de turul doi.

3. Conform sondajelor apărute în ultimele luni, liderul AUR, George Simion, a oscilat permanent între locurile 4 sau 5 în preferinţele de vot ale românilor. Sigur că va lua un procent scăzut şi din voturile Dianei Şoşoacă, dar dacă între timp nu se întâmplă o răsturnare majoră de situaţie (cum ar fi retragerea unui candidat sau coalizarea aripei suveraniste), iar Simion ştim că nu are şanse nici teoretice, nici practice să încerce spargerea bazinului electoral al lui Ciolacu, Geoană, Lasconi sau Ciucă, cum ar putea acesta să ajungă direct în finală alături de Ciolacu?

M-aş fi aşteptat ca de rostogolirea acestei marote isterice, cum că s-ar fi urmărit o finală Ciolacu - Simion, fix pe modelul celei din anul 2000, să profite Elena Lasconi, dar de mai bine de o săptămână candidata USR a rămas consecventă acţiunilor mediocre de campanie, lucru care pe termen lung ar putea să o coste voturi şi ratarea finalei prezidenţiale.

La USR, săptămâna a început cu anunţarea depunerii unei moţiuni de cenzură împotriva actualului Guvern. Dat fiind faptul că vorbim de un proces cronofag, şi că cel mai probabil nici nu vor reuşi să strângă numărul de semnături, efectul capitalului de imagine în urma acestei acţiuni a fost unul timid, mult sub calculele scontate. Depunerea unei moţiuni de cenzură este aproape irelevantă atunci când vorbim de un timp redus până la termenul de facto al alegerilor, iar dacă totuşi prin depunerea moţiunii, USR şi-a dorit, încă o dată, ruperea electoratului PNL, înclin să cred că fie a fost un calcul infantil, fie unul disperat. În acest moment, cele câteva procente modeste pe care le are liderul PNL, Ionel Ciucă, fac parte dintr-un electorat denumit captiv, care orice s-ar întâmpla rămâne fidel formaţiunii politice PNL. În schimb, ce ne-a arătat zilele trecute USR a fost imaturitatea politică a doamnei Elena Lasconi, dublată de lipsa profundă a unor cunoştinţe elementare despre apărare naţională, politică externă şi justiţie. Dacă candidata USR va continua să rămână în paradigma frizării amatorismului şi al populismului deşănţat, şansele să îşi păstreze electoratul şi să acceadă în turul doi al alegerilor prezidenţiale scad considerabil.

Singurul candidat înscris în cursa pentru prezidenţiale căruia scandalul iscat în jurul deciziei controversate i-a picat la fix a fost Mircea Geoană, care în aceeaşi perioadă tocmai îşi aplicase singur o grea acţiune de kompromat, prin afirmaţiile şi acuzaţiile iresponsabile la adresa jurnalistului de investigaţii Attila Biro care a arătat, în urma unei investigaţii de presă, legăturile dintre fostul şef de campanie al lui Geoană cu un afacerist pro-rus din Rusia. Mediatizarea deciziei CCR a făcut ca scandalul să treacă într-un con de umbră, protejându-l astfel de situaţia nefavorabilă în care se afla şi dându-i timp să se regrupeze.

În concluzie, decizia CCR nu a produs un taifun politic care a schimbat radical dimensiunea campaniei prezidenţiale din acest an, aşa cum s-a vehiculat în primele zile de la acel moment, dar am convingerea că mai este suficient de mult timp până la alegeri, încât să vedem şi aşa ceva.