Cazul Runcurel, un nou episod. Drama celor 130 de familii din satul pierdut în actele Guvernului
alte articole
Deşi a trecut o lună de când Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) "a tras de mânecă" Guvernul în cazul Runcurel, lucrurile nu par să evolueze în direcţia care trebuie. Din contră.
"Vineri ne-am întâlnit cu Avocatul Poporului şi am discutat despre soarta sătenilor din Runcurel. Ne-a promis că va cerceta şi el lucrurile. Între timp Guvernul tot n-a dat niciun semn, de o lună de când l-am tras de mânecă. A preferat să aibă o întâlnire doar cu Compania Energetică Oltenia, la care nu a invitat nici măcar partea expropriată, după care a dat asigurări că totul va fi bine...", au scris marţi reprezentanţii APADOR-CH pe contul de Facebook al organizaţiei.
În decembrie 2015, Guvernul a permis Companiei Energetice Oltenia să extindă mina de lignit de la Jilţ Nord şi peste vatra satului Runcurel, însă a uitat să prevadă în decizie despăgubiri pentru casele şi acareturile sătenilor, ca şi când acolo nu ar fi existat decât terenuri agricole.
APADOR-CH i-a solicitat în urmă cu o lună o întrevedere premierului Dacian Cioloş, pentru a-i explica situaţia dramatică a celor 130 de familii din Runcurel, scăpate din vedere de executiv când a emis HG 960/2015.
"Localnicii sunt duşi cu vorba de mai mulţi ani de Compania Energetică Oltenia, că vor fi mutaţi cu tot cu sat, biserică, cimitir şi şcoală într-o comună vecină, Teleşti, însă în acest timp nu s-a concretizat nimic. Excavaţiile miniere au înaintat între timp către sat, mâncând tot mai mult din terenurile agricole ale oamenilor şi afectându-le tot mai mult viaţa: casele li s-au crăpat, păşunile pe care păşteau vitele lor s-au redus.
În decembrie 2015, jumătate dintre săteni au primit notificări din partea CEO să elibereze terenurile, întrucât conform HG 960/2015 acestea sunt practic ale minei. Hotărârea de guvern permite preluarea întregului sat de către CEO, dar prevede despăgubiri de 1 euro/mp doar pentru terenul agricol. Sătenii sunt revoltaţi şi spun că în lipsa unor compensaţii juste nu îşi pot reface viaţa în altă parte, dar din cauza lucrărilor miniere învecinate nici viaţa din Runcurel nu mai poate fi o opţiune pentru multă vreme", atrăgea atenţia organizaţia.
APADOR-CH i-a cerut atunci Guvernului Cioloş să regândească soluţia pentru Runcurel, întrucât actuala HG 960/2015 le încalcă oamenilor din sat drepturi fundamentale prevăzute de Constituţie şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: dreptul la protecţia proprietăţii şi dreptul la viaţă privată.
Vă invităm să citiţi raportul întocmit de APADOR-CH la faţa locului, document trimis atât premierului Dacian Cioloş cât şi Avocatului Poporului, Victor Ciorbea.