Cazul IICCMER: Mihail Neamţu îl trimite pe Victor Ponta la „cimitirul istoriei”

Victor Ponta (Epoch Times România)
Bogdan Costea
03.12.2012

Preşedintele Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, a declarat, luni, referitor la verificările Corpului de control al premierului la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), că Victor Ponta "este un strigoi al comunismului" şi se răzbună pentru plângerea depusă la procurori privind plagiatul din teza de doctorat şi o carte. "Corpul de control al premierului nu are nicio competenţă în evaluarea activităţii ştiinţifice a unui institut, care are un consiliu ştiinţific, un board internaţional format din peste 11 savanţi", a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la PDL Arad, preşedintele mişcării Noua Republică, Mihail Neamţu, citat de presa locală. Potrivit acestuia, Ponta "nu are nicio legitimitate în mediul academic românesc sau internaţional".

Neamţu a adăugat, referitor la deplasările sale în străinătate din postura de director ştiinţific al IICCMER, că a stat şapte ani în Occident şi nu simte nevoia de a-şi satisface curiozităţile turistice din banii publici. "Ponta, ridiculizat de întreaga Europa din cauza plagiatului comis, un mitoman, caută să devină relevant pentru că în viaţa sa publică de procuror a avut zero performanţe. Trimite potera acum pe urma banilor publici folosiţi de un institut de investigare a crimelor comunismului (…) Probabil că iritarea domnului Ponta vine de la faptul că ne-am permis să arătăm atrocităţile comise de statul român sub conducerea lui Ion Iliescu, părintele spiritual al USL", a declarat Neamţu.

Preşedintele Partidului Noua Republică a spus că Guvernul îi impută "o ipotetică şi absolut fantezistă şedere la Boston sau New York". "Probabil ar fi vorba de o risipă de câteva sute de euro, în timp ce domnul Victor Viorel Ponta a cheltuit 22 de milioane de euro pe un referendum inutil (…) Îi reamintesc că denunţul calomnios se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la trei ani ", a spus Mihail Neamţu.

Întrebat de jurnalişti câte deplasări a avut în străinătate şi aproximativ cât au costat, Neamţu a spus că nu este contabil-şef şi nu a fost implicat în raportări de tip economico-financiar, dar că este un om "auster" şi a stat inclusiv la prieteni pentru a nu cheltui bani la hoteluri. "Pot spune că preşedintele institutului nu a făcut nicio deplasare în străinătate şi eu am fost mandatat să fac un număr relativ mai mare de deplasări pentru a conecta institutul nostru, care era izolat, la altele de investigare a crimelor comunismului, cum ar fi cele din Budapesta, Varşovia, Praga", a spus Neamţu.

El a afirmat că premierul Ponta "se răzbună" după ce a depus la Parchetul General o plângere la adresa sa, "pentru asumarea în chip fraudulos a proprietăţii intelectuale" şi că "a câştigat drepturi de autor în chip ilegitim" prin publicarea în 2010 a unei cărţi în care ar fi plagiat. "A înţeles să se răzbune trimiţând potera în căutarea unor sume derizorii (…) Domnul Ponta este un strigoi al comunismului şi locul strigoiului este la cimitirul istoriei, nu printre cei vii şi responsabili", a spus Mihail Neamţu.

Corpul de Control al primului ministru va sesiza organele de urmărire penală în legătură cu posibile fapte de natură penală comise în perioada 2010-august 2012 la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, prin efectuarea unor cheltuieli de servicii şi deplasări. Decizia a fost luată după ce Corpul de control al primului-ministru a făcut o verificare la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) pentru perioada de activitate cuprinsă între 1 ianuarie 2010-25 august 2012.

Cheltuielile invocate sunt legate inclusiv de serviciile contractate pentru fostul preşedinte al Consiliului Ştiinţific al institutului, Vladimir Tismăneanu, şi directorul Mihail Neamţu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor