Cât pierd UE şi Elveţia în negocierile post-referendum

Uniunea Europeană are multe de pierdut în negocierile cu Berna după referendumul elveţian, notează luni, într-un editorial, ziarul El Pais. Elveţienii au rupt înţelegerea pe care o aveau cu UE acum două săptămâni. Ei au decis prin referendum să impună cote imigraţiei europene, pulverizând libera circulaţie între ţările membre convenită în urmă cu 12 ani. Bruxellesul s-a înfuriat pentru acest afront adus unuia din pilonii sacrosanţi ai UE. Cu patru luni înainte de alegerile europene şi cu partidele populiste cerând închiderea frontierelor, exemplul elveţian venea într-un moment extraordinar de nefast.

Ameninţările Bruxellesului au început cu suspendarea unor programe de cercetare şi energetice cu elveţienii. Dacă europenii nu pot intra şi munci liber în Elveţia, restul pachetului va fi anulat, a ameninţat UE. Dar adevărul este mai complicat, pentru că relaţiile dintre UE şi Elveţia se bazează pe reciprocitate, iar Bruxellesul primeşte tot atât cât dă - sau chiar mai mult, după cum susţin unii. Astfel încât, negocierile, care încep săptămâna aceasta şi care s-ar putea prelungi timp de trei ani, dincolo de declaraţiile furtunoase, sunt menite să ducă la o înţelegere între doi parteneri care au nevoie unul de altul.

Teoretic, încălcarea liberei circulaţii a persoanelor ar provoca suspendarea automată - vezi 'clauza-ghilotină' - a altor acorduri convenite după intense dezbateri în anul 2000 şi care garantează Elveţiei, între altele, accesul la o piaţă de 490 de milioane de consumatori. Este vorba de găsirea unei soluţii ad hoc pentru un partener bogat şi ancorat în mijlocul Uniunii. Surse oficiale de la Berna cred că dacă vor cădea şi aceste acorduri, indiferent de interesele reciproce, ar trebui să se renegocieze de la zero. Iar dacă se redeschide 'bazarul', UE ar avea multe de pierdut.

Aşii pe care îi are în mânecă Elveţia şi care ar putea împinge la extrem negocierile sunt mulţi. Întâi de toate, aproape un milion şi jumătate de cetăţeni ai UE muncesc în Elveţia, o ţară cu o economie de invidiat de multe ţări europene. Potrivit datelor guvernului elveţian, bilanţul comercial se cifrează la 19 miliarde de franci elveţieni (circa 15,39 miliarde de euro) în favoarea UE. Pe de altă parte, Berna percepe dobânzi pentru conturile deţinute în băncile sale de cetăţenii europeni pe care le şi redirecţionează spre respectivele capitale, după perceperea unei taxe pentru serviciile prestate. Concret, încasează 35% din dobânzile percepute de bănci. Datele din 2012 arată că autorităţile au predat prin acest mecanism peste 615 de milioane de franci UE.

Spania a primit prin acest mecanism 46,7 de milioane de euro, potrivit datelor oficiale elveţiene. În schimb, europenii au permis supravieţuirea secretului bancar, având în vedere că Berna percepe impozitele, dar nu dezvăluie identitatea proprietarilor conturilor. Bruxellesul a decis săptămâna aceasta să suspende câteva reuniuni şi teme legate de Elveţia după referendum, dar nu a îndrăznit să anuleze reuniunea tehnică privind colectarea unor taxe, care au proliferat în ultimul deceniu, sau a altor surse de venituri.

O sursă importantă de venit este, de exemplu, tunelul Lötschberg - 27 de kilometri lungime şi cu un aport de 20 de miliarde de franci elveţieni la bugetul federal. I se va adăuga tunelul de bază Gotthard - 57 de kilometri lungime, în prezent în construcţie, şi care va fi deschis circulaţiei în 2017. A fost construit pentru a da ieşire mărfurilor spre portul Rotterdam şi este unul dintre cele mai importante pasaje pe axa N-S a Europei.

Tunelurile sunt pentru mulţi elveţieni dovada palpabilă a contribuţiei lor la Europa. Mai ales pentru partidul populist UDC-SVP, care a convocat referendumul împotriva 'imigraţiei în masă'. 'Dacă vor să renegocieze, atunci punem totul pe masă. Vor cumva să întrerupem traficul camioanelor din UE?', a ameninţat vicepreşedinta UDC-SVP, Luzi Stamm.

Sunt aproape imposibil de cuantificat contribuţiile elveţiene la o Europă în criză. Potrivit unui document al guvernului federal, acestea s-ar ridica la 4,7 miliarde de euro, reprezentând contribuţii directe destinate mai ales ţărilor din est şi Balcanilor. Şi Elveţia beneficiază de piaţa internă europeană: un franc din trei provine din comerţul cu UE, care reprezintă 60% din exporturile sale. Prin urmare Elveţia, nu îşi poate permite să piardă o mână de muncă europeană calificată, care reprezintă a cincea parte din totalul forţei sale de muncă.

Autorităţile de la Berna nu vor să audă încă de strategii de negociere sau de acorduri concrete. Rezultatul referendumului, care le-a luat prin surprindere, a aruncat în aer relaţiile sale cu UE. Nu aveau pregătit un plan B, în caz că se întâmpla aşa ceva. Executivul de la Berna caută acum o soluţie de compromis, care să-i permită să stabilească un sistem de cote pentru imigranţi şi să-şi salveze relaţiile cu UE, astfel încât să nu fie obligat să renegocieze totul de la zero.