Cât ne costă peştele pe care îl mâncăm?
Anual se consumă în lume 140 de milioane de tone de peşte, ceea ce înseamnă că la o populaţie de 7 miliarde de oameni revine 20 de kilograme de persoană. O medie care în cazul Spaniei se ridică până la 42 de kilograme de persoană pe an. Spania se situează în frunte alături de Portugalia (52 de kilograme) şi Norvegia (51 de kilograme), în privinţa consumului de peşte pe cap de locuitor în Europa şi se distanţează net de media Uniunii Europene (25,7 kilograme) sau de ţări precum Germania, unde locuitorii nu consumă mai mult de 14 kilograme de peşte pe an, notează vineri ziarul El Mundo.
În Spania, consumul este asociat şi cu volumul industriei din acest sector. Cu 11.000 de vase de pescuit operative, Spania este marea putere piscicolă a UE, contribuind cu 15 la sută din locurile de muncă asociate sectorului, cu 13 la sută din navele de pescuit şi 25 la sută din capacitatea de captură. Vasele spaniole aduc pe piaţă anual 865 de miliarde de tone de peşte, cu locuri de muncă pentru 51.000 de membri ai echipajului, generând indirect circa 160.000 locuri de muncă, potrivit datelor Confederaţiei Spaniole a Pescuitului (Cepesca), patronatul care reuneşte cea mai mare parte a industriei.
Ţinând cont de importanţa sa în ansamblul UE, este firească preocuparea cu care industria spaniolă abordează procesul de reformă a Politicii Piscicole Comune (PPC ) în plină negociere şi care marchează normele de muncă pentru perioada 2014-2020. Consiliul de miniştri de resort al UE a convenit în februarie un principiu de acord pentru a ajusta volumului capturilor de peşte până la limite care să permită o renovare a sectorului piscicol. Se doreşte şi o diminuare a capturilor accidentale şi a speciilor nedorite, o practică ce face ca mii de tone de peşte să fie aruncate şi de care nu se poate profita.
Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul de Miniştri negociază acum pentru a reaşeza bazele de funcţionare a sectorului. Principalul motiv al acestei reforme, potrivit comisarului european pentru pescuit, grecoaica Maria Damanaki, este de a asigura viabilitatea unui sector tot mai puţin rentabil ca urmare a epuizării generalizate a bazinelor piscicole. CE se bazează pe studii care asigură că, potrivit normelor actuale, în 2022 doar opt din cele 136 de bazine piscicole europene vor avea un nivel sustenabil. Numeroase analize alertează şi asupra epuizării bancurilor de peşte la nivel mondial. Potrivit unui studiu al World Ocean Review, realizat de diferite organizaţii de ştiinţă germane, 25% din speciile de peşte comestibile în întreaga lume sunt supraexploatate, iar alte 30 la sută sunt pe cale să se epuizeze. Pentru bancurile europene de peşte situaţia este şi mai gravă. International Council for the Exploration of The Sea (ICES), ce consiliază UE, consideră că 88% din rezervele comunitare sunt supraexploatate şi alte 30% sunt în prag de colaps.
Avântul mondial al sectorului din ultimele decenii explică această situaţie. Capturile s-au înmulţit cu patru, din 1950 până în 1990, potrivit World Ocean Review, ajungând de la 20 milioane de tone anual în lume la 80 de milioane. 75% din capturi sunt destinate consumului uman (jumătate proaspăt, un sfert congelat şi alt sfert în conserve), iar restul de 25% este destinat fabricării făinii de peşte folosită majoritar în agricultură. Cum majoritatea peştilor crescuţi în bazine sunt prădători şi hrăniţi cu carne de peşte, cantitatea ar putea ajunge la 5 kilograme de peşte pentru a produce un kilogram de peşte de consum. Ceea ce a dus la o intensificare a capturilor şi la o supraexploatare a sectorului.
Activitatea este însă tot mai puţin rentabilă şi sustenabilă ceea ce face ca subvenţiile şi ajutoarele acordate să fie cele care susţin acest sector. Potrivit Băncii Mondiale, anual sunt alocate 10 miliarde de dolari în întreaga lume pentru a putea menţine preţurile scăzute sau pentru programele de modernizare ale sectorului. China, cu 14 milioane de tone şi 12 milioane de locuri de muncă este marea putere piscicolă mondială şi îşi rezervă cea mai mare parte a tortului. BM crede că efortul piscicol mondial ar trebui redus la 44% -54% pentru a eficientiza şi a rentabiliza sectorul pe termen lung. În caz contrar, estimează că pierderile beneficiilor, din cauza supraexploatării şi diminuării capturilor, se vor cifra la 50 de miliarde de dolari, reprezentând peste jumătate din veniturile actuale.
În acest peisaj global al mărilor supraexploatate se desfăşoară reforma PPC. Primul obiectiv este ca numărul capturilor să răspundă unui Randament Maxim Sustenabil, altfel spus cantitatea maximă de peşte care poate fi pescuită cu condiţia ca stocul să rămână stabil şi să fie scoasă aceeaşi cantitate de peşte în fiecare an. Ceea ce ar fi o mare schimbare faţă de politica actuală, deoarece UE a evitat sistematic să respecte sfaturile ştiinţifice. Anual, CE face recomandări privind cotele de pescuit pentru fiecare specie (Total Allowable Catch o TAC) Consiliului de miniştri, bazându-se pe datele aduse de ştiinţă. Dar cum fiecare ministru vrea să obţină o cotă maximă pentru ţara sa, Consiliul a permis să fie depăşită media de 48% recomandată de oamenii de ştiinţă.
Propunerea iniţială a CE era de a pune capăt radical aruncării în mare a capturilor nedorite, fie pentru că nu corespundeau speciei cerute, deşi avea valoare comercială, fie pentru că nava de pescuit nu avea autorizaţia necesară sau depăşise cota alocată. În februarie, după lungi negocieri, miniştrii UE au ajuns la un principiu de acord. Nu va exista o interdicţie totală, dar se va trece obligatoriu la eliminarea progresivă a acestor pierderi care trebuie să ajungă la minimum 7% din capturi. Acordul este o cale de mijloc între diferitele interese înfruntate. Pe de-o parte, Cepesca şi-a exprimat angajamentul ferm de a pune capăt acestor pierderi, dar a ţinut să precizeze că aplicarea normei va provoca probleme de adaptare în unele bancuri de peşte şi în anumite tipuri de flotă. Guvernul spaniol, care a cerut mai multă flexibilitate şi o amânare a aplicării, şi-a exprimat satisfacţia faţă de faptul că reforma va intra în vigoare progresiv.
Înainte de sfârşitul lui 2013, Europa va avea noua sa Politică Piscicolă Comună bazată pe eficienţă şi pe reducerea numărului de capturi. Un studiu publicat recent de revista Global Environmental Change arată că acele ţări care au aplicat Codul de Conduită pentru un Pescuit Responsabil al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultura (FAO) au reuşit să-şi amelioreze resursele piscicole şi au reuşit un pescuit de calitate. Studiul analizează capturile desfăşurate în 53 de ţări şi jurisdicţii, reprezentând 96% din pescuitul global între 1990 şi 2003, şi arată că deşi s-a înregistrat un volum mai mic de capturi, rentabilitatea a fost mai mare pentru că efortul a fost mai mic iar exemplarele capturate au fost de calitate iar valoarea lor comercială mai mare.
