Castrul roman de la Mălăieşti prinde viaţă

Şantier arheologic (Epoch Times România)
Bogdan Costea
17.09.2012

În comuna Dumbrăveşti, judeţul Prahova, au reînceput cercetările arheologice ale castrului şi băilor romane din cadrul Sitului Arheologic „Castrul de la Mălăieşti”, aflat în satul Sfârleanca. Potrivit publicaţiei locale Actualitatea prahoveană situl este de importanţă naţională şi a fost clasat în Lista Monumentelor Istorice 2010, respectiv inclus în Repertoriul Arheologic Naţional. La săpături participă, pe lângă membrii colectivului de cercetare, masteranzi şi studenţi de la Facultăţile de Istorie din Cluj şi Bucureşti. În cadrul acestor săpături au fost descoperite primele elemente ale băilor romane şi au fost realizate numeroase investigaţii pluridisciplinare care vor conduce la o mai bună cunoaştere a vieţii cotidiene a soldaţilor care au staţionat aici.

Castrul şi băile romane sunt situate la vest de Dumbrăveşti, pe o terasă din versantul drept al Văii Teleajenului, în apropiere de confluenţa cu Valea Vărbilăului. Fortificaţia de lemn şi pământ a fost construită de către soldaţii romani în campaniile împăratului Traian, care au dus la cucerirea regatului dac, cândva între 101 şi 106. Construcţia pare să fi existat doar în timpul domniei împăratului amintit întrucât, în cursul conflictelor cu sarmaţii de la începutul domniei împăratului Hadrian (117-118), armata romană s-a retras de pe spaţiul actualei Muntenii, iar castrele de la Drajna, Mălăieşti, Tărgşor şi altele de pe teritoriul provinciei nou create au fost abandonate.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a declarat că se are în vedere realizarea unei documentaţii care să se adreseze deopotrivă comunităţii ştiinţifice internaţionale, dar mai ales autorităţilor publice locale, care vor fi, astfel, sprijinite să acceseze fonduri europene pentru valorificarea potenţialul turistic al acestui sit.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor