Câştigul salarial mediu a crescut cu 0,3%, în iulie

Câştigul salarial mediu net al românilor a crescut în iulie, faţă de luna anterioară, cu 0,3%, adică 4 lei, şi a ajuns la 1.556 lei.
(photos.com)
Cristina Boiangiu
04.09.2012

Câştigul salarial mediu net al românilor a crescut în iulie, faţă de luna anterioară, cu 0,3%, adică 4 lei, şi a ajuns la 1.556 lei.Cele mai mari venituri medii s-au înregistrat în intermedieri financiare (3.811 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (858 lei).

"În luna iulie 2012, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost uşor mai mare faţă de luna iunie 2012 ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, prime de vacanţă), sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă), drepturi în natură ori realizării de producţii ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte)", se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Cele mai mari creşteri s-au înregistrat în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport (14,6%) şi asigurări, reasigurări şi fonduri de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (10%-11%).

Scăderile câştigului salarial mediu faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna iunie de premii ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă). De asemenea, câştigul salarial mediu net din luna iulie 2012 a scăzut ca urmare a nerealizărilor de producţie, încasărilor mai mici (funcţie de contracte), dificultăţilor financiare şi lipsei de comenzi cu care s-au confruntat unele unităţi economice, se arată în comunicatul INS. Cele mai importante scăderi s-au înregistrat în telecomunicaţii şi fabricarea produselor din tutun - 17,9%, respectiv 15,6%.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor