Casa Albă propune o creştere istorică a cheltuielilor pentru apărare

Casa Albă a declarat că îşi va creşte cheltuielile de apărare cu 54 miliarde de dolari. În acelaşi timp, administraţia Trump va tăia fondurile pentru programele de asistenţă internaţională şi pentru unele programe interne.
Preşedintele american Donald Trump, 16 februarie 2017 (Mario Tama/Getty Images)
Andrei Popescu
28.02.2017

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni, în timpul unei întâlniri cu guvernatorii de stat la Casa Albă, că propunerea pentru noul buget al SUA se va concentra pe siguranţa publică şi securitatea naţională, reducând ceea ce el consideră a fi "cheltuieli inutile" în alte zone ale administraţiei.

Noul buget “va include o creştere istorică a cheltuielilor de apărare pentru a reconstrui armata sărăcită [a Statelor Unite] într-un moment în care avem cea mai mare nevoie de ea. Această creştere a cheltuielilor pentru apărare va fi compensată şi plătită” prin tăieri mai mari şi prin creşterea eficienţei în cadrul administraţiei, a precizat Trump.

Trump a mai subliniat că se va concentra pe remodelarea infrastructurii americane în curs de îmbătrânire, aspect pe care l-a criticat deseori în timpul campaniei sale prezidenţiale din 2016.

Anunţul are loc la câteva zile după ce Trump a luat cuvântul la Conservative Political Action Conference (CPAC), unde a atras atenţia după ce şi-a înăsprit poziţia asupra imigraţiei şi mass mediei.

Un oficial anonim al Casei Albe a confirmat luni reporterilor, în timpul unei conferinţe telefonice, că administraţia americană urmăreşte să crească cheltuielile de apărare cu 54 miliarde de dolari – o creştere de aproximativ 10%. Oficialul a reiterat promisiunea lui Trump ca noul buget să fie implementat simultan cu reduceri în alte agenţii ale administraţiei.

Armata americană cheltuie deja mult mai mult pe apărare decât orice altă ţară.

Bugetul apărării va fi dezvăluit în mod oficial Congresului luna viitoare şi este destul de sigur că va declanşa o bătălie politică la Washington, unde este aşteptat ca democraţii să se opună tăierilor bugetare pentru anumite agenţii şi programe, precum Agenţia de Protecţie a Mediului (EPA) şi Departamentul de Stat.

Creşterea bugetului militar este o promisiune făcută deseori în campania prezidenţială de către Trump. În timpul unui discurs adresat vinerea trecută suporterilor conservatori, Trump a declarat că va implementa unul dintre cele mai mari programe de stimulare a armatei din istoria Americii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor