Trump revocă permisele CNN şi New York Times pentru întâlnirile informale de la Casa Albă
alte articole
Reporterii de la CNN, New York Times, Politico şi alte trusturi de presă nu mai pot să participe la aşa numitele întâlniri neoficiale desfăşurate în biroul secretarului de presă al Casei Albe, Sean Spicer.
Unele dintre organizaţiile mass-media au fost criticate în mod deschis de administraţia preşedintelui Donald Trump.
Reporterii de la Associated Press şi de la revista Time au părăsit şedinţa informativă de vineri când au aflat că altora le-a fost restricţionat accesul.
CNN a descris situaţia drept inacceptabilă şi a promis că va continua să îşi facă treaba.
Preşedintele Trump a declarat că unele trusturi de presă furnizează “ştiri false”, descriindu-le drept un “inamic” al poporului american.
Sean Spicer nu a precizat de ce unii dintre reporteri au fost excluşi din grupul jurnaliştilor vizaţi.
Explicând înlocuirea unei conferinţe de presă televizată obişnuită, Spicer a spus: „Treaba noastră este să ne asigurăm că suntem cordiali cu reprezentanţii presei. Dorim să ne asigurăm că răspundem întrebărilor voastre, dar nu trebuie să facem totul în faţa camerei în fiecare zi”.
Din ultimele luni ale campaniei prezidenţiale americane, o mulţime de organizaţii mass-media - legate de curentul neo liberal american şi de establishmentul politic al SUA - duc o campanie împotriva noului preşedinte, publicând ştiri controversate sau chiar false despre noua administraţie.