Carlos Alcaraz a cucerit turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol în vârstă de doar 19 ani a câştigat finala circuitului madrilen după ce a dispus de numărul trei mondial, germanul Alexander Zverev, în două seturi, scor final 6-3, 6-1.
Tenisman spaniol Carlos Alcaraz. (Carlos Alcaraz/facebook)
Marius Drăgoi
09.05.2022

Carlos Alcaraz (19 ani, 6 ATP) a câştigat, duminică, turneul ATP de la Madrid.

Tânărul tenisman, care venea după titlul obţinut în luna martie la Miami (Florida) - unde a dispus printre alţii de sârbul Novak Djokovic, actualul lider al clasamentului ATP, şi pe spaniolul Rafael Nadal, a confirmat din nou tenisul de calitate pe care-l poartă, adjudecându-şi trofeul din capitala Spaniei după ce a dispus de numărul trei mondial, germanul Alexander Zverev (25 de ani) după doar 62 de minute de joc efectiv. Scor final 6-3, 6-1.

"Este extraordinar că am reuşit să-i înving pe aceşti jucători. Să înving doi dintre cei mai buni tenismeni din istorie şi apoi pe Zverev, numărul 3 mondial. Este un jucător grozav. Aş spune că aceasta este cea mai bună săptămâna din viaţa mea. Am 19 ani şi cred că acesta este cheia pentru a putea juca meciuri lungi şi grele la rând. Mă simt foarte bine din punct de vedere fizic", a declarat proaspătul campionul spaniol.

"Vreau să-l felicit pe Carlos. În acest moment, el este cel mai bun jucător din lume şi este extraordinar ca tenisul săi aibă noi supervedete ca el. Cred că va câştiga multe turnee de Mare Şlem, va ajunge numărul unu mondial şi se va impune în acest turneu de multe ori de acum înainte", a declarat la rândul său Zverev.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor