Judoka români pe podiumul Cupei Europene pentru cadeţi de la Bucureşti
alte articole
România a terminat ziua a doua a Cupei Europene de judo pentru cadeţi de la Bucureşti, găzduită de Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', cu alte patru medalii.
Astfel, Alexia Uşurelu a obţinut aurul în cadrul cat. 70 kg, după ce a dispus în finală de sportiva din Turcia, Ecem Baysug.
Bogdan Petre a luat argintul la cat. 90 kg. Acesta a pierdut duelul cu turcul Recep Ergin în ultimul act. La aceeaşi categorie, Darius Georgescu a cucerit bronzul, după ce a dispus de azerul Ramazan Ahmadov.
La cat. 40 kg. pe podium a urcat Veronica Oltean - medalie de bronz.
Hanna Balogh, la cat. 70 kg, şi David Talpoş, la cat. 90 kg, au pierdut meciurile pentru bronz şi s-au clasat pe locul 5.
În clasamentul pe medalii, Turcia este lider cu 4 de aur, 1 de argint şi 5 de bronz, urmată de Azerbaidjan, 3-1-5, Ungaria, 2-2-1, etc. România a ocupat locul 6 (1-3-3).
La startul competiţiei s-au aliniat 348 de judoka din 25 de ţări, 220 la masculin şi 128 la feminin.