Care sunt companiile cu cel mai mare profit?
alte articole
Apple, Walt Disney şi Wal-Mart sunt principalele companii ale căror acţiuni au înregistrat cel mai mare profit la nivel internaţional, în vreme ce nume precum Facebook, Hewlett-Packard sau McDonald’s au marcat o scădere semnificativă, informează Capital.
Pe primul loc într-un clasament al celor mai profitabile companii ale căror acţiuni listate la bursele americane au avut, în acest an, evoluţii semnificative, se află compania înfiinţată de Steve Jobs.
“Desigur, nu putem vorbi despre profitul pe care l-au adus investitorilor acţiunile unor firme americane fără să analizăm Apple, cea mai valoroasă companie din toate timpurile. Acţiunile sale au înregistrat un maxim istoric în luna septembrie, după care au intrat într-o perioadă de declin, în contextul unui cumul de factori: competiţia în creştere pe această piaţă foarte mobilă, raportarea unor rezultate în creştere, dar sub aşteptările lumii financiare, unii investitori nemulţumiţi de anumite caracteristici ale produselor lansate în această toamnă etc. Cu toate acestea, acţiunile Apple au adus după primele 10 luni ale acestui an un profit de cca 45%”, a declarat Victor Safta, Director General Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.
Industria desenelor animate nu pare să fi fost afectată de criza financiară. Astfel, Alături de gigantul Apple, Walt Disney s-a aflat printre companiile care au adus randamente foarte bune investitorilor la bursă, realizând după primele 10 luni ale anului un profit de aproape 30%. Walt Disney a devenit în timp cea mai mare companie de entertainment din lume. În prezent, aceasta include alături de “lumea lui Mickey Mouse”, reţeaua americană de producţii şi televiziune ABC (“Anatomia lui Grey”), conglomeratul media ESPN (axat prioritar pe programe de sport), Lucasfilm Ltd, recent achiziţionată de Walt Disney, precum şi alte case de producţie şi distribuţie de film, care în 2012 au lansat, între altele, filmul “The Avengers”, cu încasări record, dar şi alte firme din domenii adiacente.
Totodată, acţiunile Wal-Mart Stores, cel mai mare retailer din lume, au adus, la rândul lor, după primele zece luni ale anului 2012, un profit de cca 25%. În octombrie, acţiunile Wal-Mart, cunoscut ca cel mai mare angajator privat la nivel mondial, au atins maximul istoric, ca urmare a creşterii consistente a vânzărilor în magazine încă dinaintea startului sezonului Sărbătorilor de Iarnă.
De cealaltă parte, acţiunile Facebook au scăzut cu cca 49% de la listarea lor la bursă în luna mai şi până la finele lunii octombrie. Specialiştii sunt însă de părere că nu se poate vorbi despre declinul celei mai populare reţele de socializare.
“Faţă de primele luni după listare, în octombrie volatilitatea acţiunilor Facebook a mai scăzut într-o oarecare măsură: investitorii au încredere în perspectivele companiei, dar nu ştiu câtă încredere să aibă. Cel mai probabil însă, fiind o companie foarte inovatoare, Facebook mai are multe de spus”, a adăugat Victor Safta.
Nici compania IT Hewlett-Packard nu se poate lăuda cu un an profitabil. Acţiunile sale s-au depreciat, la rândul lor, cu aproape 48% după primele 10 luni ale acestui an, compania confruntându-se cu ample programe de restructurare, pe fondul scăderii consistente a cererii de imprimante, calculatoare, dar şi alte echipamente pentru centrele de date. Simultan, McDonald’s a înregistrat o depreciere de cca 14% a acţiunilor sale, în contextul scăderii vânzărilor.