Călin Georgescu obţine din nou arestul la domiciliu la Tribunal, dar rămâne încă în Arestul Central

Călin Georgescu (Captură video via "Spune NU Corupţilor")
D.B.
09.11.2026
Călin Georgescu (Captură video via "Spune NU Corupţilor")
D.B.
09.11.2026

Călin Georgescu rămâne în Arestul Central, deşi Tribunalul Bucureşti i-a admis luni, 9 noiembrie, cererea de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Decizia nu este definitivă, iar surse judiciare au declarat că DIICOT o va contesta.

„Prin încheierea din data de 09.11.2026, pronunţată în dosarul nr. 46441/3/2026 al Tribunalului Bucureşti, s-a admis cererea formulată de inculpatul G.C. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsură arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Totodată, s-a dispus punerea în libertate a inculpatului G.C., dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză”, au transmis reprezentanţii tribunalului, potrivit Agerpres.

Tribunalul Bucureşti mai pronunţase o soluţie favorabilă lui Georgescu pe 13 octombrie. Curtea de Apel Bucureşti a schimbat atunci decizia, după ce a admis contestaţia procurorilor.

Georgescu se află în arest preventiv din 29 septembrie, în dosarul în care este acuzat că l-ar fi înşelat pe omul de afaceri Răzvan Leu cu 1,1 milioane de euro. Potrivit actelor din dosar, banii au fost transferaţi drept garanţie pentru un credit destinat unei afaceri cu metale preţioase. Creditul nu a mai fost acordat, iar Leu a cerut restituirea banilor, fără să îi primească.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos