Cum vrea să-i tragă un lider AUR preşul de sub picioare lui Simion? Cere ca Georgescu să devină preşedintele partidului

Mohammad Murad (HotNews)
Loredana Diacu
09.11.2026
Mohammad Murad (HotNews)
Loredana Diacu
09.11.2026

Deputatul AUR, Muhammad Murad, se gândeşte să îi propună lui Călin Georgescu să devină preşedintele partidului. Murad a declarat la Realitatea, la emisiunea Ancăi Alexandrescu, ca ar trebui ca Georgescu să devină preşedintele partidului, căci el este „liderul suprem” al mişcării suveraniste.

Reamintim că Murad este unul din liderii AUR care au intrat în coliziune cu Simion. Murad l-a acuzat, de exemplu, pe Simion că a impus parlamentarilor AUR să voteze împotriva guvernului Veştea, după negocieri politice despre care membrii partidului nu ar fi fost informaţi. Totodata, alături de Lulea, el a fost printre cei ce au pledat pentru negocieri cu PSD pentru intrarea la guvernarea.

Redăm fragmentul relevant din emisiune:

M. Murad: Din ce am auzit şi chiar mi-a zis personal, George Simion a avut întâlniri aproape zilnic cu domnul Georgescu. Eu, ca urmare, am zis: domnule, mi se pare foarte corect. Dacă aşa stau lucrurile, hai să-l invităm pe domnul Georgescu să fie preşedintele partidului.

A. Alexandrescu: Domnul Georgescu a spus clar că nu vrea să aibă de-a face cu partidul (AUR - n.r.).

Muhammad Murad: „Iar domnul Georgescu o să fie preşedintele executiv.”

Anca Alexandrescu: „Păi, dar domnul Georgescu a spus clar că nu vrea să facă…”

M. Murad: Aş vrea să clarificăm un lucru. Noi vorbim despre unitatea românilor. Partidul vorbeşte despre faptul că noi toţi trebuie să fim uniţi. Dacă sunt două persoane care sunt lideri ai acestei mişcări suveraniste, fără să spun care este mai...

A. Alexandrescu: Aici dumneavoastră veniţi şi confirmaţi ceea ce spun susţinătorii domnului Georgescu, că liderul mişcării suveraniste este unul singur, Călin Georgescu.

M. Murad: Nu că e unul singur. Liderul suprem, să zic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos