Ministrul Energiei: Suntem top cinci ţări europene în ceea ce priveşte stocarea gazelor naturale. Care este proritatea zero a Ministerului?

Dumitru Chisăliţă (Captura video)
Liliana Alexe
09.11.2026
Dumitru Chisăliţă (Captura video)
Liliana Alexe
09.11.2026

Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, a declarat luni, în cadrul conferinţei „Provocările iernii 2026-2027 pentru sistemul energetic naţional”, organizată de Focus Energetic, că prioritatea zero a Ministerului Energiei este trecerea cu bine a acestei ierni.

„Ministerul Energiei şi-a propus ca un prim punct, şi cel mai important, să trecem această iarnă cu bine. Considerăm că este prioritatea zero pe care o avem şi tocmai de aceea, încă din primele zile de mandat, am supus hotărârii Guvernului programul pentru această iarnă şi, în acelaşi timp, am considerat necesară prelungirea stării de alertă, ţinând seama de elementele cu care ne confruntăm în perioada aceasta. (...) Am realizat şi realizăm continuu analize asupra stocurilor şi discutăm modalităţi ca aceste stocuri să fie crescute, respectiv rezervele să fie menţinute. Există diverse activităţi concrete care s-au întâmplat, se întâmplă şi în momentul de faţă”, a declarat Chisăliţă

În ce sector energetic stă cel mai bine România

„Cel mai bine stăm anul acesta în ceea ce priveşte stocarea gazelor naturale, cel mai bine raportat la multe alte ţări din Europa şi la media europeană. Suntem top cinci ţări europene ca şi nivel de înmagazinare gaze naturale, cu o medie a înmagazinărilor pe diversele structuri în România peste ceea ce există la nivel european”, a explicat Chisăliţă, la conferinţa organizată de Focus Energetic.

El a subliniat însă că este important modul în care companiile din sector vor gestiona extragerea acestor gaze naturale astfel încât aceste cantităţi să fie la un nivel suficient, în special în partea a doua a iernii, atunci când, de obicei, există acele pusee de perioade negative şi când aportul depozitelor de înmagazinare este unul foarte important.

Prevenirea situaţiilor în care pot fi afectate instalaţiile energetice

Ministrul a mai afirmat că a avut discuţii concrete cu reprezentanţii companiilor din sector, pentru a preveni situaţii cu care aceştia s-au confruntat în anii anteriori sau, dacă apar episoade de ger, de viscol puternic, episoade care pot să afecteze instalaţiile energetice, să se găsească modalităţi de intervenţie pentru ca acestea să poată să fie repuse în funcţiune cât mai repede.

De asemenea, împreună cu Dispeceratul Energetic Naţional a fost demarat un program de supervizare a tuturor proiectelor care se apropie de a fi puse în funcţiune, astfel încât graficul de lucrări să fie respectat şi, în acelaşi timp, şi să se urgenteze, acolo unde se poate, punerea în funcţiune pentru a creşte capacitatea de producţie a energiei electrice în perioada următoare.

Repunerea în funcţiune a centralei de la Cernavodă

Dumitru Chisăliţă a reamintit că un subiect foarte important pe agenda publică au fost oprirea şi, respectiv, repornirea unităţilor de la Cernavodă. S-a reuşit repornirea unităţii numărul unu, iar în prezent se fac demersurile necesare pentru pornirea şi a Unităţii 2 de la Cernavodă.

„Sunt elemente importante care au lipsit din zona balanţei energetice naţionale în ultimele trei luni, iar în momentul în care acestea vor reintra în capacitatea normală de producţie şi de funcţionare, un element important în ceea ce priveşte creşterea securităţii energetice din România se va realiza pe această cale”, a punctat ministrul Energie.

În acelaşi timp, a adăugat el, se întreprind demersuri la nivelul Uniunii Europene pentru a putea să continuăm să folosim o parte din echipamentele care folosesc cărbune iar riscul de insecuritate energetică naţională să se diminueze foarte mult.

„Încerc, în acelaşi timp, să monitorizez într-un mod foarte, foarte strict tot ceea ce se întâmplă, de aşa natură încât, pe cât posibil, să să eliminăm orice situaţie neprevăzută”, a punctat Chisăliţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos