Călătorie în lumea fantastică a coralilor (video)
alte articole
Coralii, animale nevertebrate marine din clasa Anthozoa, vieţuiesc în mod tipic în colonii compacte formate dintr-o mulţime de polipi, uniţi între ei prin canale calcaroase. După moartea lor, pe vechiul schelet calcaros se adaugă altul, formând astfel recifele de corali.
Scheletul calcaros al coralilor, numit în română mărgean, are o culoare cel mai frecvent roşie sau albă, fiind folosit de oameni, în special pentru a obţine din el obiecte de artă şi de podoabă.
De-a lungul timpului, coralul a fost folosit ca podoabă în confecţionarea bijuteriilor, însă această practică ameninţă existenţa acestor indivizi.
Reciful de corali
Reciful de corali reprezintă colonii de corali, mici organisme sesile, similare anemonelor, care prin activitatea lor secretă un înveliş de carbonat de calciu, diferit pentru fiecare specie. Acest înveliş rezistă şi după moartea animalului, iar pe suprafaţa acestuia se va stabili un alt polip, fapt ce duce în timp la extinderea coloniei.
Fiind un ecosistem foarte sensibil, reciful de corali nu se găseşte decât în zone tropicale, cu apa caldă tot timpul anului (temperatură cuprinsă între 20 şi 28° C), în zone cu apă limpede, şi în care lumina pătrunde cu uşurinţă. De aceea coralii nu se pot întâlni la adâncimi mai mari de 30 metri.
Coralii se hrănesc prin două metode: prima dintre ele o reprezintă captarea, cu ajutorul tentaculelor, a micilor particule de materie organică din apă, de origine vegetală sau animală; cea de-a doua metodă este o metodă compensatoare, coralii stabilind o legătură simbiotică cu un gen de alge fotosintetizatoare, astfel că pot supravieţui în ape sărace din punct de vedere nutriţional.
Dar coralii şi-au modificat habitatul, rezultând un ecosistem extrem de productiv şi cu o mare biodiversitate. De fapt, recifurile de corali sunt unele dintre cele mai bogate ecosisteme din lume din punct de vedere al diversităţii speciilor.
Creşterea temperaturii apelor oceanelor, acidificarea oceanelor, pescuitul în exces şi poluarea provenind de pe continente reprezintă factori care contribuie la decimarea recifurilor de corali
Oamenii de ştiinţă din întreaga lume, specialişti în viaţa marină, au avertizat că recifurile de corali sunt în declin accelerat, punând în pericol viaţa a milioane de oameni. Cercetătorii au cerut demararea de acţiuni globale imediate pentru a salva ce se mai poate.
Reamintim că recifurile de corali oferă locuri de muncă şi hrană unui mare număr de persoane care trăiesc în zonele de coastă, generează venituri semnificative prin turism şi, mai ales, funcţionează ca adevărate bariere naturale în faţa furtunilor şi valurilor.
De asemenea, oamenii de ştiinţă avertizează că recifurile de corali sunt aproape de distrugerea totală pe întreg globul: spre exemplu, în marea Caraibilor, în cazul Marii Bariere de Corali din Australia şi exemplele pot continua.
În continuare, vă invităm la o călătorie în lumea coralilor prin intermediul acestui video. O lume cu totul aparte, o lume subacvatică incredibilă şi misterioasă!