Burse de 150 euro pentru medicii rezidenţi
alte articole
Măririle salariale "ţintite" pentru bugetari anunţate de ministrul de Finanţe le vor aduce medicilor rezidenţi burse de 150 de euro iar profesorilor debutanţi creşteri procentuale ale salariilor de "două cifre", conform declaraţiilor făcute de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, joi, la Realitatea Tv.
"Salariul profesorilor debutanţi va creşte în 2014 cu un procent cu 2 cifre", a declarat Palada joi, după ce cu două zile în urmă, ministrul de finanţe Chiţoiu a anunţat creşteri salariale pentru profesorii debutanţi fără să specifice un cuantum al acestor creşteri, ci asigurând doar că măririle acordate vor depăşi rata inflaţiei prognozată pentru anul viitor
Luni, după finalizarea negocierilor cu FMI, premierul Ponta a anunţat indexări ale pensiilor cu 3,76% şi creşterea salariului minim brut pe economie în două etape: de la 800 la 850 lei în ianuarie şi de la 850 la 900 de lei la 1 iulie 2014.
Concomitent cu creşterile salariale, guvernul a anunţat introducerea unei accize de 7 eurocenţi la litrul de carburanţi, banii colectaţi urmând să fie folosiţi pentru infrastructura rutieră.
De asemenea, au mai fost anunţate o serie de măsuri menite să "atragă" mai multe încasări la buget, măsuri datorită cărora, aşa cum a admis ministrul Chiţoiu, în ciuda creşterilor de salarii/pensii şi a scăderii CAS-ului cu 5 puncte (dacă vor fi bani la buget pentru compensarea acestei măsuri), românii vor contribui în mod indirect cu mai mulţi bani la finanţarea statului, plătind mai mult pentru produse şi servicii.
Căci pe lângă cei 7 eurocenţi la litrul de carburanţi, în plus, Guvernul va introduce deja faimoasa taxă pe stâlp, cabluri, reţele eoliene şi hidrologice, alei etc., ceea ce va duce la creşterea facturilor pentru utilităţi şi preţurilor finale la raft ale produselor de consum.