Bucureşti: Firmele şi transporturile de legume-fructe şi produse congelate, luate la bani mărunţi

Firmele din numeroase complexe comerciale din Bucureşti şi Ilfov care realizează achiziţii intracomunitare au fost luate la verificat joi de către peste 140 de poliţişti, iar la punctele de intrare în Bucureşti sunt controlate tirurile care transportă legume-fructe şi produse congelate, fiind vizate 377 de importuri.
Poliţişti (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
25.04.2013

Firmele din numeroase complexe comerciale din Bucureşti şi Ilfov care realizează achiziţii intracomunitare au fost luate la verificat joi de către peste 140 de poliţişti, iar la punctele de intrare în Bucureşti sunt controlate tirurile care transportă legume-fructe şi produse congelate, fiind vizate 377 de importuri.

Numeroşi procurori DIICOT şi poliţişti au percheziţionat 42 de firme şi 46 de persoane.

Acţiunea vizează o grupare infracţională condusă de fraţii Yuksek, suspectată de evaziune fiscală în urma unor importuri de legume şi fructe din UE.

Într-un comunicat de presă, Poliţia Română anunţat joi că mai multe echipe mixte de control verifică mai multe societăţi comerciale de tip angro, cu puncte de lucru în complexele comerciale din Bucureşti şi judeţul Ilfov, care fac achiziţii intracomunitare de legume-fructe şi produse alimentare congelate.

În acelaşi timp, sunt verificate şi autotrenurile care transportă legume-fructe şi produse congelate, la punctele de intrare în Bucureşti fiind şase filtre formate din poliţişti rutieri şi de la investigarea fraudelor

În total, anchetatorii verifică nu mai puţin de 377 de importuri intracomunitare de legume-fructe şi produse congelate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor