Brazilia: Protest împotriva noului preşedinte brazilian în Sao Paulo
alte articole
Susţinătorii fostului preşedinte Dilma Rousseff – care a fost destituită de Senatul brazilian – şi alţi brazilieni care se opun noului guvern au ieşit miercuri pe străzile oraşului Sao Paulo pentru a-şi manifesta nemulţumirea.
Manifestanţii, inclusiv membri de sindicat şi activişti sociali, au scandat slogane anti-Temer şi au afişat pancarte pe care erau scrise mesaje precum “Temer, afară cu tine”.
În plus, manifestanţii au denunţat înlăturarea lui Rousseff de la cârma ţării. Protestul a coincis cu Ziua Independenţei Braziliei şi cu deschiderea oficială a Jocurilor Paralimpice de la Rio.
Temer a fost huiduit miercuri la o ceremonie ce a avut loc în capitala Brasilia, în prima sa apariţie publică de când a preluat postul de preşedinte săptămâna trecută. Acesta a sosit într-un vehicul prezidenţial acoperit şi sub pază poliţienească, spre deosebire de tradiţionalul Rolls Royce decapotabil folosit în mod normal la astfel de acţiuni.
În zilele recente, susţinătorii lui Rousseff au organizat mai multe mitinguri în care au cerut noului preşedinte să demisioneze. Proteste împotriva lui Temer au avut loc şi în Rio de Janeiro, Curitiva, Sao Paulo şi alte oraşe braziliene.
Fost preşedintă Dilma Rousseff a fost înlăturată din funcţie în urma unui vot în Senatul ţării, deşi mandatului ei expiră în mod normal în 2018. Michel Temer va finaliza mandatul prezidenţial al lui Rousseff până la următoarele alegeri.
Rousseff a făcut apel la Curtea Supremă împotriva deciziei Senatului.
Ea a fost acuzată de manipularea ilegală a conturilor publice pentru a fi realeasă în 2014, acuzaţii pe care le respinge cu tărie. În acelaşi timp, Rousseff a declarat că destituirea ei este o lovitură de stat şi l-a etichetat pe Temer “uzurpator”.
“Această lovitură este împotriva mişcărilor sociale şi sindicatelor, precum şi împotriva celor care luptă pentru drepturile lor: dreptul ca tinerii să facă istorie, drepturi pentru cei de culoare, pentru băştinaşi ... şi femei”, a declarat recent Rousseff.
Nici Temer nu are o viaţă uşoară, fiind urmărit de acuzaţii similare ce i-ar putea ameninţa controlul asupra puterii proaspăt obţinute.