Braşov:Cotidianul "Gazeta de Transilvania" nu mai apare

Epoch Times România
27.06.2009

Cotidianul cu cea mai lungă existenţă din România şi, poate, chiar din Europa, "Gazeta de Transilvania", fondat în anul 1838, a încetat să mai apară, ultimul său număr aflându-se în chioşcurile braşovene, vineri.

Principalul motiv al încetării apariţiei acestui cotidian este, după cum a precizat pentru AGERPRES, Eduard Huidan, directorul general al publicaţiei, de ordin financiar.

"Societatea comercială Gazeta de Transilvania nu mai are forţa economică, deocamdată, să mai poată edita un cotidian.Vom vedea în viitor ce se poate face pentru că societatea nu este în faliment, nu are datorii de niciun fel, doar această perioadă de criză ne creează probleme" , a spus Eduard Huidan.

Seria nouă a "Gazetei de Transilvania" a apărut pe 23 decembrie 1989, după ce publicaţia a fost interzisă în perioada comunistă, începând din 1946 până în decembrie 1989.

Din decembrie 1989 şi până vineri au fost tipărite 5.746 de numere, moment în care "se întrerupe într-o conjunctură nefavorabilă a unui ziar aflat mereu "între linii", rîvnit de-a lungul acestor ani şi vizat permanent prin strategii de tot felul, de o forţă politică sau alta, de diverse grupuri de interese, dar şi în atmosfera de tabloidizare, de manelizare a unei ţări a cărei mass-media nu poate arăta altfel decât ea", arată în ziarul de vineri directorul general al "Gazetei de Transilvania", Eduard Huidan

"Am încercat de-a lungul acestor ani să facem un ziar de calitate "Un ziar pentru oameni inteligenţi", aceasta a fost dorinţa noastră, mărturisită, să respectăm cititorul, dar şi condiţia ziaristului, care, din nefericire, nu s-a aliniat, nici după aproape 20 de ani, standardelor existente în ţările cu democraţii consolidate", mai spune directorul general în ultimul număr.

Deşi ziarul a rezistat unei alte crize mondiale şi celor două războaie mondiale, i-a fost greu să depăşească problemele economice ale momentului, a precizat pentru AGERPRES, Eduard Huidan.

Cotidianul "Gazeta de Transilvania" era cunoscut pe plan internaţional aşa încât, în decembrie 1989, presa internaţională menţiona reapariţia unuia dintre ziarele europene cu o longevitate excepţională, din 1838 până în 1946, când a fost interzis de regimul comunist.

În perioada comunistă, locul "Gazetei de Transilvania" a fost luat, la Braşov, de cotidianul "Drum Nou".

Ziarul "Gazeta de Transilvania" este membru al Asociaţiei Mondiale a Ziarelor (World Association of Newspapers), unde Eduard Huidan este primul român membru în Consiliul de Administraţie, din 1996 fără întrerupere.

De-a lungul ultimilor ani, această publicaţie a fost gazda unor evenimente naţionale şi internaţionale de rezonanţă, organizate împreună cu Consiliul Europei, Instituţia Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului şi Asociaţia Mondială a Ziarelor.

Între acestea amintim: seminariile Presa şi Legea, Presa şi Minorităţile, Managementul presei scrise, la care au participat ziarişti şi experţi din SUA, Franţa, Olanda, Belgia, Suedia. Ziarul se află, de asemenea, în muzeele dedicate presei, în diverse ţări, unde stă alături de publicaţii care au făcut istorie.

Directorul general al Societăţii "Gazeta de Transilvania" a mai afirmat pentru AGERPRES că există intenţii şi discuţii ca acest titlu, Gazeta de Transilvania sau Gazeta Transilvaniei, să apară spre finele anului sub forma unui săptămânal, probabil de cultură, cu difuzare naţională.

"Deocamdată, o pauză într-un peisaj publicistic şi nu numai, manelizat şi tabloidizat, într-o conjunctură politică isterică, iresponsabilă, poate să fie bine venită", mai scrie directorul general general Eduard Huidan, în ultimul număr al "Gazetei de Transilvania".

În presa braşoveană au mai rămas trei cotidiane, "Transilvania Expres", "Bună Ziua Braşov" şi "Monitorul Expres", apărute imediat după 1989, şi altele mai noi, de câteva luni, "Braşovul Tău" şi "Adevărul de Seară", care se difuzează gratuit.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor