Box - Germanul Sylvester, noul campion IBF la categoria mijlocie

Boxerul german Sebastian Sylvester. (Martin Rose / Bongarts / Getty Images)
Epoch Times România
21.09.2009

Boxerul german Sebastian Sylvester este noul campion mondial IBF la categoria mijlocie, după ce l-a învins la puncte după 12 reprize pe dominicanul Giovanni Lorenzo în meciul pentru titlul vacant disputat la Neubrandeburg (Germania).

Sylvester, 29 ani, a primit o decizie la limită din partea arbitrilor judecători, 2 l-au văzut învingător (116-112, 115-113), iar unul l-a preferat pe Lorenzo (116-111). Germanul, învins la sfârsitul anului trecut de compatriotul său Felix Sturm în meci pentru titlul WBA, are acum în palmares 32 victorii din 35 meciuri. Lorenzo a încasat a 2-a înfrângere din 29 de lupte.

Titlul a devenit vacant după ce germanul Arthur Abraham, detinătorul centurii timp de 3 ani, a preferat să urce la super-mijlocie cu un palmares imaculat de 30 victorii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor