Boştinaru (PSD): România riscă să piardă fonduri europene de până la 10 miliarde de euro
alte articole
Dacă se menţine actualul nivel de absorbţie, România riscă să piardă anul viitor fonduri europene de până la 10 miliarde de euro, a avertizat vineri, la Piteşti, europarlamentarul social-democrat Victor Boştinaru.
"În anul 2013, România se poate confrunta cu pierderi enorme de fonduri europene. (...) În 2013, dacă se menţin actualele tendinţe de absorbţie, România se va confrunta cu o pierdere de finanţare europeană de 6 până la 10 miliarde. Chiar dacă pare imposibil ca un stat să fie atât de inconştient încât să piardă definitiv, prin mecanismul de suspendare automată a plăţilor, sume halucinante, mai mult de o jumătate din totalul finanţărilor pe proiecte de coeziune", a declarat Boştinaru.
Potrivit datelor prezentate de europarlamentarul PSD, România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană atât în ceea ce priveşte rata de absorbţie a fondurilor europene, cât şi plăţile efective.
Astfel, pentru Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) şi Fondul de Coeziune (FC), rata plăţilor efective nu depăşeşte 16,9% din totalul de 15 miliarde de euro disponibili pentru România în perioada 2007-2013. Şi în cazul Fondului Social European (FSE), România este pe ultimul loc în rândul statelor Uniunii Europene, din totalul de 3,68 miliarde de euro, România a reuşit să absoarbă doar 18,6%.
"Datele privind plăţile efective către România contrazic discursul public al PDL, conform căruia absorbţia fondurilor europene a fost şi este o prioritate", a concluzionat Boştinaru.