Borza: Dacă se ţinea cont de cheltuieli, în 2011 Hidroelectrica ar fi raportat pierdere
alte articole
Hidroelectrica a denaturat indicatorii financiari, iar dacă ar fi fost recunoscute toate cheltuielile aferente exerciţiului financiar din 2011, compania ar fi raportat pierdere, a declarat vineri Remus Borza, partener al Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.
”Referitor la profitul brut în cuantum de 39.609.944 lei reflectat în situaţiile financiare întocmite pentru data de 31.12.2011, precizăm că în condiţiile în care ar fi fost recunoscute toate cheltuielile aferente acestui exerciţiu financiar, aşa cum sunt prezentate la pct. 9.3 din prezentul raport, societatea ar fi raportat o pierdere contabilă brută în valoare de 109.867.590 lei, iar pierderea totală, luând în considerare şi cheltuiala cu impozitul pe profit, ar fi fost de cel puţin 143 de milioane lei”, se arată în Raportul administratorului judiciar privind cauzele şi împrejurarile care au dus la intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica.
În raport se precizează că deciziile manageriale în desfăşurarea proceselor organizaţionale, atât în cazul proceselor operaţionale cât şi în cazul celor strategice, sunt adesea controversate şi produc efecte negative care se regăsesc deopotrivă în poziţia financiară şi în performanţele debitoarei Hidroelectrica.
O altă cauză a insolvenţei o reprezintă obiectivele de investiţii în care componenta energetică este secundară şi a căror finanţare este în prezent în sarcina exclusivă a Hidroelectrica.
Borza a precizat că pierderile înregistrate de Hidroelectrica în ultimii 10 ani se ridică la 3 miliarde de euro, aici fiind incluse şi cele generate de contractele bilaterale.