“Bomba toxică” este, de fapt, o “mină de aur”

Bomba toxică plutitoare”, respectiv nava MSC Flaminia, este de fapt o mină de aur, susţine publicaţia locală Replica, care afirmă faptul că sţâţul român ar avea de încasat pentru reparaţia navei 30 de milioane de dolari
Nave comerciale (Epoch Times România)
Bogdan Costea
15.04.2013

Bomba toxică plutitoare”, respectiv nava MSC Flaminia, este de fapt o mină de aur, susţine publicaţia locală Replica, care afirmă faptul că statul român ar avea de încasat pentru reparaţia navei 30 de milioane de dolari. După ce trei ţări au refuzat să o primească în porturile lor, nava germană avariată care transportă substanţe periculoase staţionează de zile bune în rada exterioară a Portului Constanţa. Interesele sunt aşa de mari încât unele instituţii au început să facă presiuni pentru emiterea unor avize, invocând faptul că echipajul navei nu mai are hrană şi apă. Deşi Autoritatea Navală Română şi Căpitănia Portului Constanţa se pare că şi-ar fi exprimat acordul de intrare a navei Flaminia în Dana 38, Instituţia Prefectului şi Direcţia de Sănătate Publică sunt acuzate că ar bloca accesul navei să ajungă în Port.

Instituţia aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii ezită să emită avizul pentru ca nava Flaminia să ajungă în Dana 38 pentru că rezultatele de laborator se lasă aşteptate. “Instituţia Prefectului, Direcţia de Sănătate Publică şi nici o altă instituţie nu are nici o legătură cu această navă. Nava Flaminia stă în larg, pentru că nu avem la acest moment rezultatele analizelor, rezultate care vor fi studiate, verificate. Este adevărat că au trecut mai multe zile, dar vremea a fost extrem de nefavorabilă şi nu a permis echipelor să ajungă la bordul navei. Acesta este motivul pentru care nava Flaminia a ajuns să stea zile în şir în radă. Fără rezultatele analizelor nu putem face nimic. Nava Flaminia nu va ajunge în Portul Constanţa până nu primim OK-ul buletinelor de analiză. Nu suntem idioţi. Am ţinut nava mai multe zile în radă, pentru că nu am putut să ajungem la ea. Acolo nu te urci în lift, ci cu o amărâtă de scară din sfoară, a declarat, pentru Replica, Eugen Bolă, prefectul judeţului Constanţa.

Acesta a exclus varianta că o instituţie din Constanţa ar avea interesul de a ţine blocată nava în radă. Nu ne jucăm şi nimeni nu are vreun interes să ţină nava în radă. Interesul nostru este ca nava să intre în Portul Constanţa şi grămada de bani, 30 de milioane de dolari, să rămână în ţară. Ca investiţie vorbind, ar fi un lucru extraordinar. Despre asta vorbim. Nimeni nu are nici o ambiţie. Domnul subsecretar de stat la Ministerul Transporturilor, Constantin Matei, a fost numit să se ocupe de rezolvarea acestei probleme. Toată lumea este în stand-by. Toată lumea aşteaptă rezultatele de laborator. Nimeni nu aruncă pe geam 30 de milioane de dolari. Numai că nervii unora s-au cam întins, îi înţeleg, dar şi ei trebuie să înţeleagă că nu ne jucăm. Nava Flaminia a stat vreo şapte luni la nemţi. Cât despre marinarii care nu mai au hrană şi apă este problema agentului”, a mai declarat prefectul Eugen Bolă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor