Bolojan: Văzând cum se comportă colegii mei, am înţeles că PNL şi-a recăpătat pofta de a face ce trebuie pentru români şi asta e menirea lui

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri seară, la Antena 1, că atât timp cât PNL duce o politică a demnităţii, a normalităţii şi este în serviciul oamenilor, este o onoare pentru el să fie preşedintele partidului, subliniind că, în cazul rămânerii în opoziţie, va lucra pentru reconstrucţia PNL, în baza unui pol de modernizare a României.
„Am fost ales la un congres şi cât timp acest partid duce o politică a demnităţii, a normalităţii şi este în serviciul oamenilor, pentru mine este o onoare să fiu preşedintele PNL. Şi dacă de 30 de ani sunt în acest partid, cu bune, cu rele, de la simplu membru până la preşedinte naţional (...) este pentru că am considerat că este necesar să întorc acestui partid ceea ce mi-a creat el posibilitatea să fac mulţi ani în administraţia din România. Şi de multe ori nu aveam un confort pentru că sunt membru PNL, pentru că preşedinţii acestui partid sau oamenii de pe funcţii făceau tot felul de trăsnăi şi eu trebuia să achit nota de plată, dar aseară, văzându-i pe colegi cum se comportă, am înţeles că acest partid şi-a recâştigat pofta de a face ceea ce trebuie pentru români, am înţeles care este menirea lui”, a afirmat Ilie Bolojan, citat de Agerpres.
În context, el a fost întrebat dacă prin decizia luată de BPN al PNL marţi, a încetat şi încercarea grupării din PNL care spune că vrea la guvernare cu PSD.
„Întotdeauna, într-o discuţie dintr-un partid, într-o situaţie dificilă, nu este uşor să fii într-o intersecţie şi să nu te prostituezi neapărat ca să fii la putere”, a răspuns Bolojan.
Faţă de cele prezentate, el a fost întrebat dacă acesta este mesajul său către colegii respectivi.
„Nu, nu, nu este uşor să faci asta, da?! Pentru că ştiţi că întotdeauna există o atracţie a funcţiilor, dar ca să fii la putere nu e pentru a avea beneficii, ci pentru a folosi funcţia aia să faci ceva pentru comunitatea ta sau pentru ţara ta. Când nu mai poţi face, când trebuie să te asociezi cu parteneri care nu-şi respectă înţelegerile (...), mai bine ce faci? Stai în opoziţie, te comporţi cu demnitate, pentru că niciun partid nu crapă dacă este în opoziţie. Dacă va fi să fie această situaţie, cu siguranţă voi lucra în anii următori pentru reconstrucţia PNL, pentru a deveni, într-adevăr, baza unui pol de modernizare a României, în aşa fel încât, mergând în toate localităţile din România, ascultându-i pe români şi venind cu planuri de dezvoltare pentru un proiect pentru ţara noastră, în 2028, când sunt alegerile parlamentare, Partidul Naţional Liberal să fie un partid care are voturi în Parlament. Gândiţi-vă că PNL are astăzi 15%, e foarte greu cu 15%”, a explicat Bolojan.
El a mai spus că are încredere în colegii săi şi în conştiinţa faptului că un partid unit este un partid puternic.