Bolojan: Nu mai putem fugi de reforma statului, suntem forţaţi s-o facem. Trebuie tăiate sinecurile

Ilie Bolojan (Captură video)
Andrei Pricopie
14.12.2024

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a afirmat, într-o intervenţie la Europa FM, că noul Guvern va fi forţat să demareze reforma statului şi să taie din sinecurile care apasă pe buget, în contextul votului masiv anti-sistem de la alegeri.

Ilie Bolojan: Trebuie să ai un program de reforme care este fără echivoc, pentru că altfel n-ai făcut nimic, şi lucrurile trebuie cât se poate de clar conturate, în aşa fel încât să ai convingerea că nu ai mandate nelimitate, dar în mandatul ăla, în timpul scurt, în care poţi să fii pe o anumită poziţie, poţi să dai maxim de randament. Altfel compromiţi nu doar o persoană, că nu asta e o problemă, dar se pierd ani şi se compromite încrederea, se compromit speranţe şi, din nou, continuăm cu ceea ce am avut.

Jurnalistă: Deci, un program de reforme asumate. Care sunt reformele pe care le doriţi? Pentru prima perioadă, cel puţin. Hai să nu vorbim pe termen foarte lung, mai avem şi nişte prezidenţiale de care vom vorbi un pic mai târziu. Care sunt primele reforme la care vă gândiţi şi pilonii care ar trebui să constituie înţelegerea pentru viitoarea guvernare?

Ilie Bolojan: Eu cred că suntem forţaţi, nu pentru ca toţi oamenii politici gândesc la fel, să facem o reformă în paralel atât a lumii politice, cât, pur si simplu, a statului. Pentru că ele sunt legate unele de altele şi ele sunt absolut necesare, pe de o parte, pentru că dacă nu faci o reformă a lumii politice, o schimbare de abordare, nu ai autoritatea necesară să faci reforma statului, iar fără o reformă a statului, cheltuielile imense pe care statul român le face sunt, practic, în continuare risipite şi nu se regăsesc la cetăţeni. Deci nu vom putea fugi de aceste chestiuni, pentru că altfel nu ai autoritatea să faci alte lucruri.

Deci, aceste lucruri suntem forţaţi să le facem. Acum, tot din respect pentru parteneri şi din dorinţa ca lucrurile să meargă într-o direcţie bună, nu vă pot spune acum din ceea ce a propus PNL. Noi, tot ce am propus înainte de campanie, ne vom bate să fie acceptate de actuala coaliţie. Dar poate nu toate aceste propuneri vor fi acceptate. Dacă se acceptă o bună parte din ele, este un mare câştig.

Jurnalistă: Există ceva sine qua non la care nu sunteţi dispuşi să renunţaţi?

Ilie Bolojan: Ştiţi, erau liniile roşii pe care le tot anunţa PNL? Eu nu cred că putem porni de la linii roşii. Cred că suntem cu toţii conştienţi şi s-a acceptat că trebuie să reducem zona asta de sinecuri, de posturi mai mici, mai mari. Şi sigur că au fost şi discuţii de genul: "Bine, dar dacă o să reducem nu ştiu câte ministere sau nu ştiu câte agenţii, cât reprezintă ele?" Pot să zic, numai 0,1%. Dar e foarte greu de presupus că vom face o reformă într-un sector de 100%, pentru că asta nu se poate aşa de simplu. Dar e mult mai uşor de presupus că, dacă facem în fiecare sector o reformă de 1-2%, semnalul va fi clar în societate.

Dom’le, am înţeles de ce a fost acest vot împotrivă şi acum trebuie să discutăm deschis. Gândiţi-vă că, totuşi, în România, faţă de anii trecuţi, s-au schimbat multe lucruri în bine. Nu putem nega această chestiune. De la faţa oraşelor noastre, nu ştiu, până la decizia de acum, în care s-a intrat în Schengen, care probabil că dacă se lua acum 2 ani de zile, ar fi ieşit lumea de bucurie pe stradă, ar fi fost mitinguri.

Vedeţi? E o atmosferă din asta apăsătoare. S-a luat o decizie, dar de ce nu s-a luat acum 2 ani de zile? Sigur, oamenii raţionali înţeleg că e într-adevăr o chestiune foarte importantă pentru noi ca ţară, că din nou am intrat într-o zonă de securitate, adică suntem o ţară de încredere. Altfel, nu ne-ar fi lăsat să intrăm în această zonă.

Deci, cu toate că în multe zone, lucrurile s-au îmbunătăţit, totuşi, vedeţi, a primat la vot sentimentul de nedreptate, sentimentul de lipsă de respect faţă de oameni, partea asta de sinecuri. Toate lucrurile astea au fost o forţă mult mai mare decât toate creşterile de pensii, toate creşterile de salarii care, anul acesta, trebuie să le recunoaştem că, peste tot, au fost. Deci, forţa lipsei de respect, omul să nu se simtă respectat, să se simtă nedreptăţit, e mult mai mare decât faptul că, da, într-adevăr, s-a făcut ceva în plus.

Jurnalistă: Şi cum o corectaţi pe asta?

Ilie Bolojan: Asta o corectăm, cred eu, generând încredere, arătând cât se poate de clar că noi am înţeles primii că asta trebuie să facem, da? Pentru că dacă nu demonstrăm această chestiune, înseamnă că n-am înţeles ce s-a întâmplat. Şi, bun, acum alegerile au fost anulate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor