Bolojan, după discursul lui ND: Cine de 10 luni a generat seară de seară conflicte? Cine a atacat, şi-a minţit partenerii, cetăţenii şi n-a respectat înţelegeri?

Bolojan si Grindeanu
Andrei Pricopie
05.06.2026
Bolojan si Grindeanu
Andrei Pricopie
05.06.2026

Premierul interimar Ilie Bolojan a ţinut să sublinieze, la Euronews România, că România a intrat în criză politică strict din cauza PSD, nu a tuturor partidelor din coaliţie, aşa cum s-ar fi putut înţelege din discursul preşedintelui Nicuşor Dan din seara în care l-a desemnat premier pe Eugen Tomac.

"În ceea ce priveşte conflictele între partide şi agenda politică, (...) cine de 10 luni de zile a generat seară de seară conflicte? Cine a atacat în permanenţă? Cine nu a respectat înţelegeri? Cine şi-a minţit partenerii? Cine a minţit cetăţenii? Discutăm foarte deschis asta: asta a făcut-o Partidul Social Democrat. Să nu uităm că n-am dat niciun fel de replică, mergând într-o logică că merită să suporţi tot ce trebuie suportat ca lucrurile să meargă înainte şi să scoatem România din situaţia dificilă în care se găsea. Şi am reuşit acest lucru până în momentul în care, sigur, aşa cum aţi văzut, pentru că deranjul politic a fost mare în momentul în care ai afectat grav interesele clientelei politice, încercând să limitezi risipa, am ajuns la moţiunea de cenzură", a precizat Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.

Bolojan spune că are "conştiinţa curată" că nu a generat conflicte în coaliţie

"În toate discuţiile din coaliţie am fost cât se poate de diplomat, am găsit întotdeauna soluţii, dacă s-au dorit a fi găsite, şi faptul că celelalte partide - UDMR şi USR şi PNL, inclusiv minorităţile - n-au avut niciodată niciun reproş a face premierului legat de o abordare sau alta arată cât se poate de clar că am lucrat în mod corect, în mod echidistant, căutând să nu fiu premierul unui partid, să nu am o agendă de politică şi să am agenda României. Asta am făcut în toată această perioadă.

N-am la modul deschis ce să-mi reproşez. Asta nu înseamnă că sunt un om perfect, că unele lucruri nu puteau fi făcute mai bine, dar totul a fost făcut cu bună credinţă şi cu normalitate.

Aş da o comparaţie: sunteţi asociat cu cineva într-o firmă privată şi constataţi că vă înşeală, că drenează resurse într-o parte sau alta, încercaţi să ţineţi firma pe o anumită linie de plutire, dar v-aţi mai asocia cu el să mai faceţi încă o firmă? Ar fi asta în interesul firmei respective, ştiind cum se comportă cineva? Sigur, am dat un exemplu colateral, dar în toată această perioadă consider că am lucrat (...) în condiţiile în care unul din cei care sunt în coaliţie nu respectă ceilalţi parteneri, nu respectă înţelegerile, blochează lucrurile care trebuie făcute, minte ... Ce e de făcut? Să ne facem că nu vedem ce vede toată lumea? Şi asta am încercat luni de zile, dar mai mult de atât nu se poate".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos