Remaniere la Sofia, după demisia ministrului finanţelor

Ministrul de finanţe bulgar Simeon Djankov. (NIKOLAY DOYCHINOV / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
18.02.2013

Premierul Boiko Borisov va face o remaniere guvernamentală, după demisia neaşteptată a ministrului de finanţe, Simeon Djankov, care deţinea şi funcţia de vicepremier, relatează Novinite.

Borisov îl va numi vicepremier pe ministrul regiunilor, Lilyana Pavlova.

Ministrul pentru fonduri europene, Tomislav Donchev, va prelua conducerea Ministerului Finanţelor.

Pavlova îşi va păstra postul de ministru, în timp ce Donchev va conduce două ministere.

Anunţul demisiei lui Djankov, survenit luni, a fost unul surpriză, el fiind unul dintre preferaţii premierului Borisov. De altfel, Boiko Borisov l-a lăudat deseori, atât în Bulgaria, cât şi pe plan internaţional, pentru că a reuşit să menţină o disciplină fiscală dură.

Remanierea are loc cu doar câteva luni înainte de alegerile generale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor