BNR se "extrage" din scandalul noului Cod Fiscal
alte articole
Banca Naţională nu îşi propune să fie arbitru între autorităţile statului, a declarat vineri, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, pe fundalul disputelor generate de refuzul preşedintelui Iohannis de a promulga noul Cod Fiscal, relatează digi24.ro
"În presă s-a discutat mult, s-a vorbit chiar despre faptul că BNR ar fi la baza acestei decizii luate în Palatul Cotroceni. Ştiţi bine ca la BNR a fost miercuri o dezbatere pe o temă istorică la care a participat şi preşedintele României. Cu această ocazie, au luat cuvântul preşedintele României şi guvernatorul BNR. Preşedintele s-a referit la Codul fiscal. Dacă sunteţi atenţi la cuvântarea guvernatorului, veţi vedea că expresia Cod fiscal nu apare niciodată în discursul domniei sale. Apare nevoia de un echilibru fiscal, de echilibru în politici fiscale. Sunt patru politici care trebuie să se potenţeze reciproc. Mă refer la politica monetară, politica fiscală, politica salarială şi politica de restructurări.", a declarat Vasilescu, în cadrul unei intervenţii telefonice la digi24.ro.
Adrian Vasilescu a mai adăugat că, în legătură cu această dispută, BNR - ai cărei reprezentanţi s-au arătat, de-a lungul timpului, sceptici în legătură cu sustenabilitatea noului Cod Fiscal - nu îşi propune şi nici legea nu îi dă voie, să fie arbitru între autorităţile statului. Din această cauză nici nu se amestecă.
"Legea e clară acum. Din moment ce preşedintele nu a promulgat Codul fiscal, el se întoarce la Parlament şi Parlamentul trebuie să stabilească paşii de urmat. Eu cred că unul dintre paşii de urmat e şi ascultarea cu atenţie a Consiliului Fiscal”, a adăugat Vasilescu.
Reamintim că noul Cod Fiscal a primit aviz negativ de la Consiliul Fiscal. Potrivit acestui for, proiectul de modificare a Codului fiscal în forma sa actuală implică un risc extrem de deteriorare permanentă şi de proporţii a poziţiei finanţelor publice ale României iar deficitul excesiv ce va rezulta în cazul aplicării noului Cod Fiscal este imposibil de conciliat cu adoptarea euro în 2019.
Oportunitatea unei relaxări fiscale de asemenea proporţii ca cea propusă de Guvern este discutabilă, iar România "riscă să intre din nou în capcana unei politici fiscale pro-ciclice, apăsând pe acceleraţie în faza de expansiune a ciclului economic şi riscând să fie constrânsă să implementeze măsuri de ajustare structurală într-o inevitabilă fază viitoare de recesiune.", au mai susţinut reprezentanţii Consiliului Fiscal înainte de adoptarea noii legi.
Ulterior adoptării Codului Fiscal în Parlament, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, şi-a reiterat îngrijorarea opinând că măsurile cuprinse în actul normativ vor induce efecte negative puternice asupra deficitului bugetar din anii următori si pot crea mai multe probleme decât rezolva.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.