După 16 ani, guvernul chinez încă extermină practicanţi Falun Gong. Până când?

Întreaga lume comemorează la 20 iulie 2015 lansarea uneia dintre cele mai violente şi ample persecuţii pe plan mondial: persecuţia practicanţilor Falun Gong în China. După 16 ani aceşti oameni nevinovaţi sunt încă supuşi torturilor inumane şi executaţi prin prelevarea organelor lor pentru a fi vândute pentru profit, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Falun Gong.
Practicanţi Falun Gong pe Dealul Parlamentului din Ottawa, Canada, la 7 mai 2014 (Gina Sturdza / Epoch Times)
Gina Sturdza
16.07.2015

Întreaga lume comemorează la 20 iulie 2015 lansarea uneia dintre cele mai violente şi mai ample persecuţii pe plan mondial: persecuţia practicanţilor Falun Gong în China. După 16 ani, aceşti oameni nevinovaţi sunt încă supuşi torturilor inumane şi executaţi prin prelevarea organelor lor pentru a fi vândute pentru profit, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei de Asociaţia Falun Dafa România.

Falun Gong, o practică tradiţională chineză care implică exerciţii meditative şi se bazează pe principiile Adevăr, Compasiune şi Toleranţă, are peste 100 de milioane de aderenţi în întreaga lume, în China, însă, este persecutată brutal de către Partidul Comunist Chinez începând din iulie 1999.

În decursul acestei săptămâni mii de practicanţi Falun Gong şi susţinătorii lor vor comemora începerea campaniei nemiloase de eradicare a comunităţii Falun Gong (cunoscută şi sub numele de Falun Dafa) din China printr-o serie de evenimente: marşuri, nopţi de veghe la lumina lumânărilor, precum şi adunări în faţa consulatelor şi ambasadelor chineze din întreaga lume pentru a cere oprirea represiunilor din China şi pentru a cinsti memoria celor care şi-au pierdut vieţile din cauza persecuţiei.

În Bucureşti, practicanţi Falun Gong vor marca comemorarea prin două apeluri paşnice ce vor avea loc duminică 19 iulie între orele 11:45 - 13:45 şi luni 20 iulie între orele 18-20, pe trotuarul din faţa Ambasadei Chinei de pe Bd. Beijing, din Bucureşti.

De 16 ani practicanţii Falun Gong au expus această persecuţie fără precedent într-un mediu foarte periculos, în ciuda controlului foarte strâns al Partidului Comunist Chinez asupra mass-mediei şi internetului. În pofida faptului că familiile lor sunt decimate, ei continuă să expună atrocităţile regimului ateist de la Beijing şi să ceară dreptate.

Astăzi, globalizarea ne-a unit într-o comunitate internaţională şi depindem unii de alţii pentru existenţă. Persecutarea mişcării spirituale Falun Gong şi crimele inimaginabile împotriva membrilor acesteia, ce au loc în lagăre de concentrare, închisori şi spitale psihiatrice, sunt lovituri date umanităţii, demnităţii şi civilizaţiei noastre.

Organizatorii activităţilor din Bucureşti speră că duminică, 19 iulie, membri ai parlamentului, mass-media precum şi societatea civilă li se vor putea alătura în sprijinirea eforturilor lor paşnice pentru încetarea persecuţiei Falun Gong, între orele 15:30 - 20:00 în Parcul Cişmigiu, intrarea principală pe Bd. Elisabeta, unde va avea loc o activitate de informare a opiniei publice.

Potrivit multor voci din comunitatea internaţională, persecuţia împotriva practicii Falun Gong ce are loc în prezent în China reprezintă unul dintre cele mai grave cazuri de încălcare a drepturilor omului existent la ora actuală în lume, dacă nu cel mai grav. Această crimă inumană se aseamănă prin amploare, violenţă şi cinism cu crimele nazismului în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Nu putem rămâne tăcuţi în faţa unui regim comunist tiranic care extermină practicanţii Falun Gong, doar pentru că aceştia se ghidează după principiile Adevăr, Compasiune, Toleranţă, ce sunt în contradicţie cu principiile regimului comunist de la Beijing.

Nu avem niciun motiv să rămânem tăcuţi. Tăcerea este o acceptare a ferocităţilor regimului comunist şi o participare involuntară la persecuţia unor oameni nevinovaţi. Comunitatea internaţională are o şansă astăzi să acţioneze pentru oprirea genocidului practicanţilor Falun Gong.

Puteţi afla mai multe amănunte aici.

Date de contact: Kuki Szabolcs, Preşedintele Asociaţiei Falun Dafa România, tel: 0746 088 218

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor