Blocul ACUM: Nu admitem alegeri anticipate în condiţiile controlului oligarhic asupra instituţiilor statului
alte articole
Blocul Politic ACUM, după şedinţa Consiliului care a avut loc marţi, 16 aprilie, a răspuns propunerilor PSRM reiterând necesitatea primordială de eliberare a tuturor instituţiilor statului din captivitate. Totodată, reprezentanţii blocului au menţionat că pledează pentru neadmiterea alegerilor anticipate în condiţiile controlului oligarhic asupra instituţiilor de drept şi de reglementare, inclusiv asupra Comisiei Electorale Centrale, a Consiliului Audiovizualului, a Procuraturii, a Centrului Naţional Anticorupţie etc.
„În continuare, aşteptăm un angajament ferm din partea PSRM, făcut public, cu privire la neadmiterea nici acum, nici pe viitor a unei coaliţii cu Plahotniuc şi partidul controlat de el”, au adăugat liderii blocului ACUM în cadrul unei conferinţe de presă.
Maia Sandu şi Andrei Năstase au solicitat repetat deblocarea activităţii Parlamentului, prin reluarea şedinţei de constituire, crearea organelor de lucru, stabilirea acţiunilor prioritare, inclusiv revenirea la sistemul proporţional de vot şi îmbunătăţirea acestuia în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneţia, adoptarea proiectelor de acte normative privind dezoligarhizarea şi restabilirea statului de drept, completate cu alte cinci proiecte de legi care ţin să completeze pachetul de dezoligarhizare a R. Moldova.
În concluzie, liderii PAS şi Platformei DA au declarat că ACUM nu va intra în nicio coaliţie de guvernare, dar poate să-şi asume responsabilitatea pentru un Guvern minoritar propunând crearea unui grup de lucru, constituit din reprezentanţi ai fracţiunilor parlamentare ale blocului ACUM şi PSRM, mandatat să discute până pe 25 aprilie iniţiativele legislative ale ambelor formaţiuni, care se referă la dezoligarhizare şi, implicit, la îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor R. Moldova.
Propunerile blocului ACUM au fost respinse imediat de deputatul socialist Vlad Bătrîncea, care a scris pe pagina sa de Facebook că cei din ACUM dau dovadă de „iresponsabilitate şi egoism politic”, insistând asupra propriei agende fără a ţine cont de propunerile PSRM. „Atât timp cât reprezentanţii conducerii blocului ACUM nu sunt disponibili să discute condiţiile iniţiale de la care pot porni negocieri privind crearea coaliţiei de guvernare şi Guvernului de coaliţie nu vedem sensul creării unor grupuri de lucru şi continuarea discuţiilor sterile care au mai avut loc în trecut.”