Blejnar: Ponta este prost informat sau rău-intenţionat,la creşterea încasărilor nu ia în calcul inflaţia

Epoch Times România
28.10.2012

Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF, a calificat afirmaţiile lui Victor Ponta cu privire la faptul că 10% din încasările fiscale îi reveneau lui şi celor cu care vorbea la telefon drept mincinoase şi spune că premierul nu ia în calcul inflaţia atunci când vorbeşte de creşterea încasărilor ANAF.

Blejnar a afirmat că "Ponta ori e prost informat, ori este rău-intenţionat".

"Sunt din nou nişte afirmaţii mincinoase ale domnului Victor Ponta, care fac parte probabil din scenariul viitoarei campanii electorale. Domnnul Ponta cred că încearcă din nou să îşi păcălească propriul electorat prin minciună şi calomnierea fostei guvernări. Atunci când vorbeşte de creşterea încasărilor pe primele nouă luni din 2012 faţă de aceeaşi perioadă din 2011, vorbeşte de o creştere în termeni nominali şi nu ia în calcul inflaţia. Am văzut cu toţii cât a crescut cursul valutar în anul 2012, de exemplu. Neluând în calcul inflaţia e ca şi cum ai compara merele cu perele, iar asta mă duce pe mine la o singură concluzie: ori e prost informat, ori este rău-intenţionat. Ambele variante, în opinia mea, sunt descalificante pentru un prim-ministru", a spus Blejnar, sâmbătă seara, la B1 TV.

Acesta a precizat că, dacă se uită pe datele pe care le deţine, creşterea nu ar fi de 10%, ci de 7,6%.

"Evaziunea fiscală nu poate scădea simţitor peste noapte(...)Atunci când vom avea o eficientizare a activităţii de administrare a contribuabililor şi vom îmbunătăţi colectarea creanţelor printr-o administrare şi o monitorizare distinctă perfectă, vom putea să scădem evaziunea", a adăugat Blejnar.

Premierul Victor Ponta a susţinut, sâmbătă, că după schimbările de la vârful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală s-a înregistrat un plus de 10% la încasările bugetului de stat, precizând că datele pe primele nouă luni ale anului 2012 arată un plus de 7,2 % faţă de 2011.

"Vreau să ştiţi că această creştere a venit în special la venituri fiscale, TVA +6,2%, accize + 8,7, impozit pe venit +12%, impozit pe profit + 6%. Vreau să ştiţi cu toţi că nu cred că deodată administraţie Fiscală Românească a devenit mult mai eficientă sau am avut vreun boom economic, practic această creştere se datorează schimbărilor de la vârful ANAF, în special, şi vreau să cuantificaţi cu toţii în bani cât înseamna pentru statul român şi pentru bugetul României păstrarea unei reţele de crimă organizată şi corupţie în fruntea ANAF, o reţea care vedeţi zi de zi la televizor, a avut sprijinitori, a avut responsabili şi a avut oameni care au păstrat-o şi au încurajat-o să rămână la conducerea ANAF. (...) Vârful înseamnă un plus de încasări la bugetul de stat de 10%, 10% din încasările fiscale se duceau la dl Blejnar (Sorin Blejnar - fost preşedinte al ANAF - n.red) şi la cei cu care vorbea domnia sa pe la telefoane şi prin alte colţuri de care nu am aflat încă", a spus Ponta, în şedinţa dedicată rectificării bugetare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor