Birmania şi-a oprit programul nuclear, susţine un ministru

Birmania a declarat că a abandonat programul său de cercetare nucleară şi şi-a anulat cooperarea militară cu Coreea de Nord, ce a avut loc sub guvernul anterior.
Reprezentanţii militari nou-numiţi în Parlamentul Birmaniei depun jurământul, 23 aprilie 2012. (Soe Than Win / AFP / Getty Images)
Alex Johnston
04.06.2012

Birmania a declarat că a abandonat programul său de cercetare nucleară şi şi-a anulat cooperarea militară cu Coreea de Nord, ce a avut loc sub guvernul anterior, potrivit unor rapoarte.

"Sub acest nou guvern, am renunţat deja la toate activităţile nucleare. Nu avem niciun plan viitor pentru a extinde acest lucru", a declarat general-locotenentul Hla Min, ministrul apărării din Birmania, la o conferinţă de sâmbătă din Singapore, potrivit AFP.

Min a afirmat că mass-media a exagerat cu privire la programul nuclear din Birmania.

"Am spus deja foarte clar că nu a fost pentru apărare, nu a fost pentru crearea de arme, ci doar simple acţiuni de cercetare din trecut", a afirmat Min la conferinţă, potrivit Reuters.

Min a continuat: "Sunt doar simple acţiuni de cercetare din trecut. Nu am progresat mult, din cauza constrângerilor", potrivit AFP.

Junta de la guvernarea din Birmania (cunoscută şi sub numele de Myanmar) a cedat puterea unui guvern civil, anul trecut. Cu câţiva ani în urmă, apăruseră rapoarte conform cărora dictatura militară ar fi obţinut o tehnologie pentru îmbogăţirea uraniului din Coreea de Nord.

Min a declarat că Birmania a slăbit legăturile dintre cele două ţări, ca răspuns la apelurile din partea organizaţiilor internaţionale de a pune capăt relaţiilor militare.

"Conform politicii noastre externe, avem relaţii de prietenie cu toate ţările, deci este doar o relaţie obişnuită", a spus ministrul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor