Biriş cere o reformă radicală: În România, avem "specialii" şi cetăţeni de rangul doi fără privilegii
Expertul în fiscalitate Gabriel Biriş a explicat, în podcastul Vorbitorincii realizat de Cătălin Striblea, că România are nevoie urgentă de o reformă a modului în care sunt impozitate veniturile, în special cele provenite din muncă.
Gabriel Biriş a criticat dezechilibrele din sistemul actual, în care persoanele cu venituri mari pot plăti taxe mai mici decât angajaţii obişnuiţi, prin utilizarea unor forme alternative de remunerare, precum PFA-uri sau microîntreprinderi.
Avocatul a subliniat importanţa plafonării bazei de calcul a contribuţiilor şi a aplicării principiului solidarităţii în sistemul fiscal, pentru a restabili echitatea şi încrederea în contractul social.
Redăm mai jos o parte din discuţia pe această temă:
Gabriel Biriş: Cred că este extrem de important să reformăm impozitarea muncii, impozitarea persoanelor fizice, a muncii, a câştigurilor de capital, pentru că, din păcate, am ratat momentul în 2004, când s-a introdus aşa-zisa cotă unică. Ce trebuia să facem atunci era să plafonăm baza de calcul a contribuţiilor şi să eliminăm toate excepţiile. Mai în toate statele cu care ne comparăm, inclusiv Polonia — de Bulgaria nu mai vorbesc — au astfel de plafonare, plafonarea bazei de calcul a contribuţiilor, care în sine ele sunt în Codul Fiscal. Ele nu sunt impozite, pentru că implică contraprestaţii. În schimbul contribuţiei la pensii primim nişte puncte de pensie, adică o promisiune că undeva, cândva, în viitor ni se va plăti o pensie. În schimbul CASS-ului, contribuţia la sănătate, primim asigurarea de sănătate. Ambele se bazează pe solidaritate şi e bine să fie aşa.
La pensii, la contribuţia la pensii, este o solidaritate intergeneraţională. Adică plătim acum în speranţa că atunci când ajungem noi la pensie, ne va plăti şi nouă cineva pensia, iar la sănătate plătim un procent din ce câştigăm şi beneficiem toţi de acelaşi pachet de servicii. În mod ideal ar fi ca această contribuţie să fie o sumă fixă calculată pe cât ar costa asigurarea. Din păcate, lucrul ăsta nu se poate întâmpla în România pentru că sunt foarte mulţi oameni cu salariu minim şi pentru ei ar fi prea scump. Şi atunci e nevoie de solidaritate.
Dar trebuie pus un plafon, pentru că altfel ce se întâmplă? Descurajezi conformarea. În plus, în momentul în care pe salarii, adică pe calea dreaptă, pui o barieră, impozitele şi contribuţiile prea mari, dar pe lângă creezi tot felul de potecuţe — că s-au numit PFA-uri, că s-au numit PFA-uri cu normă de venit, microîntreprinderi, drepturi de autor, contracte de activitate sportivă — astea au o sarcină fiscală mult, mult mai mică, în special în ceea ce priveşte contribuţiile, decât salariile. La un moment dat aveam o diferenţă: dacă erai PFA, de exemplu în IT, pe normă de venit şi câştigai până într-o sută de mii de euro — asta însemna 8.600 de euro pe lună — plăteai impozit la 3.800 de lei.
Jurnalist: Eu am făcut acest calcul. S-au supărat oameni din IT pe mine. Am spus aşa: deci la 8.600 de euro plătiţi 3.800 de lei, în timp ce un cetăţean cu contract de muncă la 10.000 de lei plăteşte 4.500 de lei. Este strigător la cer.
Gabriel Biriş: Abordarea asta în ceea ce priveşte aşezarea sarcinii fiscale la persoane fizice nu numai că generează o gaură la buget, că nu contribuim toţi la fel, dar din punctul meu de vedere este toxică, în special în ceea ce priveşte contractul social. Adică liantul care face din orice populaţie o naţiune este solidaritatea.
Eu tot spun, solidaritatea e precum graviditatea: ori eşti, ori nu eşti. Să fii un pic gravid, aşa cum nu poţi să fii un pic solidar. În momentul în care creezi, prin aşezarea diferită a sarcinii fiscale, cetăţeni de rangul întâi — adică privilegiaţii care pot să plătească mai puţin, specialii, că tot vorbim atât de mult de pensii speciale — avem speciali şi în fiscalitate. Şi, pe partea cealaltă, cetăţeni de rangul doi, adică contracte de muncă fără scutiri, e clar că nu mai suntem egali în faţa legii.
Lucrul ăsta ar trebui să înceteze şi cu asta ar trebui să înceapă orice discuţie cu privire la o reformă fiscală, dar cu plafonarea bazei de calcul la contribuţii pe suma venitului.
Jurnalist: Dar ce propui tu, ce zici tu în acest moment de dezechilibru ăsta? Este aşa, că cei care câştigă mai mult sunt taxaţi mai puţin în această ţară? E corectă concluzia?
Gabriel Biriş: Absolut. Şi nu e ok. Exact lucrul ăsta se întâmpla şi înainte, când aveam cote progresive. Ca şi acum, experţii de la Banca Mondială, care lucrează să ne reformeze pe noi, ei o ţin cu cotele progresive. Am văzut şi un studiu de la FMI în 2022–2023, tot aşa, că avem nevoie de cote progresive. Dar cote progresive pe ce?
Că noi, până în 2004, am avut cote progresive doar pe muncă. Şi atunci, în campania din 2004, dacă mai ţii minte, vorbeau că bogaţii trebuie să plătească mai mult. Eu nu ştiu pe nimeni bogat din salariu sau din activităţi independente. Nu ştiu. Ştiu oameni înstăriţi. Ştiu oameni care trăiesc bine. Eu mă consider clasă, hai să zicem aşa, mijlocie. Eu nu sunt om bogat. Om bogat e cineva care poate să-şi menţină standardul de viaţă până la sfârşitul vieţii fără să mai producă nimic, care poate să-şi ia un avion privat, care poate să-şi ia un iaht — ăştia sunt oamenii bogaţi. La noi, cotele progresive s-au aplicat doar pe veniturile din muncă. Pe veniturile din capital, unde se fac bogăţiile — adică speculaţii, tranzacţii imobiliare — zero.
Pe Şoseaua Nordului au început să răsară ca ciupercile după ploaie blocurile. Toate aveau beneficiari persoană fizică. Facem un business neimpozitat. Zero. Pe câştiguri din imobiliare — zero. Câştigurile din vânzările de companii sau din tranzacţii pe bursă — 1%. Dividendele — 5%. Dar acolo discuţia e un pic nuanţată, pentru că, de fapt, dividendul vine dintr-un profit care a fost deja impozitat şi atunci trebuie să le aduni. Deci nu era chiar 5%, pentru că aveam 25%, era 28%. Dar dacă îţi venea dividendul dintr-un paradis fiscal unde îţi mutasei profitul, era 5%. Da? Aşa.
Deci, noi trebuie să vorbim de aşezarea în mod echitabil, proporţional — nu progresiv — a impozitului, în funcţie doar de cât câştigăm, la fel şi cu contribuţiile, cu baza plafonată pe suma veniturilor. Că, ştii, mulţi au zis în 2016, când mi-am dat demisia din guvernul Cioloş, pentru că s-a răzgândit şi nu a mai susţinut măsura, de ce a fost nevoie să vin cu ideea mutării contribuţiilor de la angajator la angajat, pe care după aia a făcut-o PSD-ul, am văzut-o în programul lor de guvernare.
De ce a fost nevoie de această măsură? Păi foarte simplu. Tocmai am spus că trebuie plafonată baza de calcul a contribuţiilor pe suma veniturilor. Ca să poţi să păstrezi în acelaşi timp şi reţinerile la sursă si să şi plafonezi pe suma veniturilor, trebuia să poţi să aduni veniturile.
