Bilanţ impresionant în 2015. Poliţiştii au ridicat peste 400 kg droguri în doar două luni
alte articole
În numai două luni, poliţiştii au ridicat nu mai puţin de 70 de kg de cocaină neagră, disimulate în piese de mobilier, şi 333 kg de heroină, transportat cu două autotrenuri, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române remis luni Agerpres.
"În aprilie 2015, poliţiştii au ridicat 70 kg de cocaină de culoare neagră, livrate din Germania, în valoare de 4.200.000 de euro. Pentru a le ascunde, cei în cauză injectaseră drogurile în pereţii interiori ai unor corpuri de mobilă. Toţi cei în cauză au fost arestaţi. În acest caz s-a colaborat cu autorităţile din Germania.
De asemenea, în luna iulie, poliţiştii au ridicat 333 kg de heroină care erau disimulate în rezervorul unui autotren şi au efectuat în aceeaşi cauză 5 percheziţii, ridicând 136.000 de euro, 2 autoturisme de lux, mai multe telefoane mobile, calculatoare şi laptop-uri. Şi în acest caz, membrii grupării au fost arestaţi şi cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc", se arată în comunicatul citat.
Poliţiştii au efectuat anul trecut peste 1.500 de percheziţii, au pus în aplicare mandate de aducere şi au ridicat din locuinţele celor vizaţi atât droguri de risc şi de mare risc, cât şi alte mijloace de probă.
În lupta împotriva traficului şi consumului de droguri, poliţiştii antidrog au beneficiat de sprijinul structurilor centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române.
De asemenea, aceştia au cooperat cu structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi cu Serviciul Român de Informaţii. Activităţile desfăşurate de poliţişti au avut loc în cadrul unor dosare aflate în instrumentarea DIICOT.