Becali, supărat că AUR i-a respins un proiect: Am încercat să fac ceva. Dar e vagabondul acolo, el comandă comisia de sport


Patronul FCSB Gigi Becali, devenit deputat independent după ce şi-a dat demisia din AUR, a reacţionat dur, la Digisport, după ce proiectul său de lege a fost "picat" la Comisia pentru Tineret şi Sport, prezidată de parlamentarul AUR Ciprian Paraschiv.
Iniţiativa legislativă a lui Becali se referea la eliminarea obligativităţii utilizării jucătorilor de fotbal pe criterii de vârstă, fiind vizată în special regula U21 din campionatul României.
„Cum poate pica o lege care nu a fost supusă votului? Haideţi să vă spun cum se face. Se duce la comisii. A picat la comisia de sport, care este a lui AUR, a lui George Simion. Mai merge acum la o comisie, cea de învăţământ, care face şi un raport. Apoi se face un raport comun de adoptare a legii, apoi în plenul Camerei Deputaţilor, la vot. Mai durează 1-2 luni, dar asta nu înseamnă că Parlamentul va ţine cont de comisia lui George Simion”, a explicat Gigi Becali, citat de GSP.
„E împotriva legii firii să mă obligi tu cu ce jucători să joc. Eu sunt societate comercială! Nu sunt sigur dacă trec sau nu, doar am încercat să fac ceva. Dar nu, că este vagabondul acolo (n.r. - despre George Simion), el comandă la comisia de sport. Ce, am dat vreun nume? Bine, atunci nu este nimeni vagabond, sunt toţi cuminţi”, a mai spus Becali.