Becali îşi face fata cea mare acţionar la o firmă ce urmează să primească 71 de milioane de euro de la ANRP

Latifundiarul din Pipera a făcut-o pe fiica sa Theodora stăpână peste pachetul majoritar al S.C. LEOSER. Deşi în insolvenţă, firma este una de mare potenţial: ar urma să primească în urma unei scheme cu terenuri, 71 de milioane de euro de la ANRP.
Loredana Diacu
01.07.2016

alte articole

Gigi Becali cu degetele la cap. (Captură youtube.com.)
Loredana Diacu
01.07.2016

Theodora Becali, fata cea mai mare a lui Gigi Becali, tocmai a primit pachetul majoritar de acţiuni al uneia dintre cele mai mari companii controlate de latifundiar, S.C. LEOSER S.A. Compania - din care Theodora deţine, începând de luna aceasta, 50% - este în insolvenţă şi avea în 2015 datorii de 17 milioane de euro, însă poate avea un potenţial imobiliar important, relatează prosport.ro.

Acţiunile primite de Theodora Becali au fost donate de Geambazi Vasile, nepot al lui Gigi Becali şi cel care împreună cu tatăl său deţine acţiunile majoritare şi la Steaua. O posibilă explicaţie a mutării pachetului majoritar de acţiuni de la Vasile Geambazi la Theodora poate fi dată şi de faptul că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) trebuie să plătească despăgubiri de circa 71 de milioane de euro către LEOSER, pentru un alt teren, situat în Voluntari, nu în Popeşti Leordeni.

Potrivit sursei citate, ANRP a ajuns să datoreze bani LEOSER în baza următoarei scheme:

  • 2006: moştenitorul unui teren revendicat în Voluntari îi cesionează lui Gigi Becali drepturile pentru 1 milion de euro;
  • 2007: Gigi Becali cesionează la rândul său drepturile la despăgubiri către LEOSER S.A., companie reprezentată de Vasile Geambazi, pentru 2,17 milioane de euro;
  • 2010: Vasile Geambazi declară că este de acord să primească despăgubiri de 19,95 milioane euro pentru teren, dar îl împuterniceşte pe Gigi Becali să îl reprezinte în relaţia cu ANRP;
  • 2011: un evaluator întocmeşte acte prin care evaluează terenul respectiv la 71,33 milioane de euro.

Evaluarea terenului s-a făcut pe baza unor oferte de vânzare a unor terenuri „comparabile”, din care unul aparţinea lui George Becali şi nu printr-o documentare temeinică, respectiv fără a solicita date cu privire la tranzacţii concrete cu terenuri similare celui evaluat, de la bănci, notari publici sau birouri de carte funciară, date care ar fi oferit informaţii cu privire la preţul real al pieţei imobiliare.

Articolul integral poate fi citit aici

Această despăgubire a intrat în atenţia DNA iar potrivit corpului de control al primului Ministru, valoarea terenului ar fi de trei ori mai mică.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor