Batrinetea - cauze si remedii stiintifice

Potrivit opiniilor filozofice, totul in univers se afla in anumite schimbari ciclice. Prin urmare, fiecare viata trece prin procesul de nastere, existenta, imbatranire si deces. Cu toate acestea, oamenii de stiinta sunt intr-o cautare continua in ceea ce priveste descoperirea secretelor imbatrinirii si crearii unei pastile destinate inlaturarii inabilitatilor aferente varstei inaintate.

Inca in antichitate oamenii incercau sa gaseasca un remediu contra batrinetii si o pastila a nemuririi. Aceste cautari au preocupat mintile omenirii din vremurile faraonilor, mai tarziu au constituit o parte a investigatiilor alchimistilor Europei medievale si raman actuale pina in ziua de azi. Este de la sine inteles, cine nu vrea sa traiasca vesnic si sa ramana tinar pentru totdeauna? Iar pentru aceasta este necesar un lucru foarte foarte mic - stoparea imbatrinirii celulelor.

In natura exista organisme care nu sunt supuse procesului de imbatrinire. De exemplu, celulele begoniilor se pot divide practic la infinit. Ascidiile (Ascidians), animale nevertebrate, de asemenea, nu imbatrinesc. Exista si asa-numitele Hydra Fusco: in timp ce temperatura ramane peste 20 °C, aceste organisme se divizeaza, produc urmasi si practic nu imbatrinesc. Totodata, o temperatura joasa poate cauza moartea acestora. Atunci de ce unele organisme poate trai un timp indelungat, in timp ce altele nu sunt capabile de acest lucru?

Longevitatea depinde de capacitatea celulelor de a compensa pierderile, in asa mod incat sa nu sa se afecteze functiile tesutului. In prezent, exista multe teorii referitoare la imbatrinire. Printre acestea sunt unele teorii genetice: teoria decesului programat si teoria de acumulare a mutatiilor. Exista, de asemenea si un grup de teorii numite „probabilistice". Potrivit acestora, imbatranirea apare ca un rezultat al proceselor aleatoare la nivel molecular. Acest grup include teoria radicalilor liberi, apoptoza (suicid celular) si altele.

Actualmente, cea mai mare popularitate in societate o are teoria genetica a telomerilor (secvente de ADN aflate la capetele cromozomilor). In 1961, un gerontologist american, L. Hayflick, prin intermediul unor experimente simple a constatat ca fibroblastele pielii se pot diviza in afara corpului aproximativ de 50 de ori. Hayflick a incercat sa inghete fibroblastele dupa 20 de divizari si apoi cu un an mai tarziu le-a dezghetat. Fibroblastele s-au divizat in mediu inca de 30 de ori mai mult, adica pina la limita acestora. Acest numar maxim de diviziuni pentru o anumita celula a fost numit „limita Hayflick”. Dar ce anume conditioneaza astfel de limite, s-a descoperit doar cu 10 ani mai tarziu.

Intr-o zi, un cercetator de la Institutul de Fizica biochimica al Academiei de Stiinte a Rusiei, Alexei Olovnikov, era in asteptarea metroului. Fiind preocupat de experimentele lui Hayflick, el privea ganditor trenul ce se apropia si brusc si-a dat seama. Asemanator unui tren care merge de-a lungul sinelor, enzima ADN — „polimeraza” se misca de-a lungul moleculei de ADN si face o copie a acesteia. Dar daca trenul incepe sa se miste nu de la statia terminus dar undeva de la mijlocul ramificarii, atunci copia va fi de doua ori mai scurta, adica nu va fi recreat intreg codul genetic. Daca acest proces este continuu, atunci materialul genetic devine din ce in ce mai mic. Cu timpul, anume din aceasta cauza se scurteaza secventele de ADN aflate la capetele cromozomilor - telomerii, („telos" — capat, „mer” - parte). Olovnikov era pe punctul de a-si pierde trenul, dar a meritat ...

Desigur, diferite celule isi au „propriile limite Hayflick” si un numar finit de divizari. Unele celule ale organismului nostru, cum ar fi celulele stem, celulele sexuale, precum si celulele canceroase se pot diviza un numar "nelimitat" de ori. Dupa cum s-a dovedit, acest lucru se datoreaza prezentei unei enzime speciale numita „telomeraza”. Aceasta enzima a fost descoperita in 1980 de catre oamenii de stiinta americani, Greider si Blackburn. Telomeraza reconstruieste inapoi capetele cromozomilor (telomerii) si in asa mod se prelungeste viata. Apropo, spre deosebire de celulele stem sexuale si celulele canceroase, in celulele normale telomeraza este oprita, fapt pentru care acestea nu se pot diviza la nesfarsit si tesuturile imbatranesc.

Este interesant faptul ca unele bacterii si virusi au o molecula circulara de ADN, care nu are telomeri (segmente finale) si nu exista nimic ce s-ar putea pierde in procesul de copiere. Datorita acestui fapt, bacteriile nu imbatrinesc si nu au nevoie de serviciile telomerazei.

Teoria telomerica de imbatranire parea a fi destul de fundamentata si studiile efectuate de oamenii de stiinta de la Harvard Medical School din Boston i-au convins aproape pe toti. Ronald Depino si colegii sai au experimentat pe soareci, la care telomeraza practic nu functiona. Drept urmare, soarecii, la o varsta frageda, se confruntau deja cu primele semne de imbatrinire.

Oamenii de stiinta au reusit sa restabileasca activitatea telomerazei si sa inverseze procesul de imbatrinire. Potrivit cercetatorilor, acest lucru s-a reusit datorita activarii telomerazei in stare latenta din celulele stem ale animalelor. Tinind cont de faptul ca o activitate sporita a enzimei este caracteristica celulelelor canceroase, oamenii de stiinta au procedat cu precautie si au reusit sa evite o degenerare maligna. Prin urmare, pe noi toti ne asteapta imortalitate in viitorul apropiat? Suna bine, dar se pare ca nu.

Insusi Olovnikov, autorul teoriei telomerilor, inca o mai considera inca drept o teorie. Lungimea telomerilor la oameni este mai scurta decat la soareci, dar omul traieste de zeci de ori mai mult. Iar la unele specii de soareci, care se deosebesc in mod semnificativ prin lungimea telomerilor, durata vietii ramane aceeasi. Aceste contradictii nu il pot convinge definitiv pe Olovnikov si el este in cautarea unor mecanisme mai profunde ale imbatranirii.

In timp ce oamenii de stiinta cauta prin celule, trebuie sa asteptam cu rabdare. Desi nu este chiar asa ... Una dintre cele mai sigure modalitati de a prelungi durata vietii functioneaza pretutindeni si este confirmata in conditii de laborator. S-au demonstrat: daca animalul nu este hranit pina la saturatie, va trai mai mult.

In termeni stiintifici aceasta inseamna: „nutritie cu nivel redus de calorii”, iar mai popular - dieta. Daca mincati cu 30% mai putin decat va doriti, veti obtine efectul scontat. Oamenii de stiinta explica acest fenomen prin scaderea activitatii radicalilor liberi.

Alimenteaza-te in mod rational, si, probabil, vei putea supravietui pana la a crearea „pastilei nemuririi”.