Băsescu: Udrea, cum a fost, "cu tocuri şi rochii strâmte", şi-a făcut treaba la MDRT
alte articole
Traian Băsescu a declarat luni seara la B1 Tv că Elena Udrea ,,cu tocuri şi rochii strâmte şi-a făcut treaba” la MDRT, acesta fiind singurul minister care va avea zero dezangajare, celelalte riscând pierderi de circa un miliard de euro.
,,De când au venit oamenii ăştia ( cei din USL n.r.) de două luni mai erau de îndeplinit nişte condiţii ca să continue finanţările pe toate programele. Nu s-au ocupat de nimic. Anul acesta riscăm dezangajarea a circa un miliard de euro din cota care revenea României, adică pierderea ei ca fiind necheltuită”, a spus el.
Preşedintele suspendat a adăugat că singurul minister care va avea zero dezangajare este cel al Turismului deoarece Elena Udrea ,,şi-a făcut treaba” când a fost ministru. ,,O să vă spun pentru că mi se pare că aşa este drept şi corect. Singurul minister care va avea zero dezangajare este ministerul doamnei Udrea că avea în mai 19,4%. Cum a fost, cu tocuri, cu rochii strâmte, cu ce-o fi fost dar şi-a făcut treaba. La celelalte ministere vom avea dezangajări de către 300 de milioane la fiecare şi pe total circa un miliard”, a susţinut Băsescu.
"Sunt bani care ar fi trebuit să îi primim de UE, sunt bani care trebuia să îi folosim până la sfârşitul anului şi estimările sunt că este foarte greu să îi folosim. De aceea eu am solicitat la ultimul Consiliu solicitarea din partea României de a se prelungi termenul de utilizare a banilor până în 2016 ca să prevenim eventuale dezangajări în 2012. Din păcate guvernul acesta nu mai poate continua discuţiile, nici guvernul, nici preşedintele că nu se uită nimeni la ei. Asta este problema”, a conchis Traian Băsescu.