Băsescu: Sistemul corupt din sănătate a incitat Piaţa Universităţii împotriva Legii sănătăţii
alte articole
Sistemul mafiot din sistemul de sănătate a incitat persoanele care au fost în Piaţa Universităţii cu scopul de a împiedica implementarea Legii Sănătăţii, a declarat, duminică, preşedintele Traian Băsescu, afirmând că ilegalităţile care s-au întâmplat la Spitalul de Arşi nu este un caz izolat.
"Ce s-a întâmplat la Spitalul de Arşi nu este un caz izolat. Degeaba ies propagandiştii curăţeniei sectorului să ne spună cât de curat este sectorul şi doar un accident a fost la Spitalul de Arşi. Nu, fondurile de sănătate sunt fraudate în spitale, în mod consecvent, şi aproape generalizat", a menţionat Băsescu.
Şeful statului a menţionat că în ianuarie 2012, cei care trăiesc de pe urma corupţiei din sistemul medical au utilizat „masele de manevră” din Piaţa Universităţii împotriva Legii Sănătăţii.
"Cât timp mafia din sănătate blochează introducerea cardurilor de sănătate, sistemul va fi în continuare fraudat. Am mult respect pentru doctori, dar îi asigur că dacă nu ar fi respins atât de vehement Legea sănătăţii propusă în ianuarie 2012, ar fi încasat cel puţin tot atât cât încasează acum, în condiţiile în care au riscul procurorilor. Nu s-a vrut", a declarat Traian Băsescu duminică, la o dezbatere pe teme economice organizată la Palatul Ştirbey din Buftea de Fundaţia Mişcarea Populară.
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că este nevoie de o nouă lege a sănătăţii şi a recomandat proiectul din timpul guvernării lui Emil Boc.
„Fac un apel la cei responsabili să ia din nou proiectul pe care l-am făcut cu Emil Boc, proiectul de reformă a sistemului de sănătate, sigur, cu uşoare ajustări ", a spus Băsescu. El a adăugat că atunci când a fost propus, „s-au manifestat cu violenţă cei care trăiesc de pe urma corupţiei şi care şi-au utilizat şi masele de manevră din Piaţa Universităţii”.
Proiectul de reformă a sistemului sănătăţii din timul guvernării lui Emil Boc a generat proteste, mai întâi la Cotroceni, din cauza unui conflict în care preşedintele intrase cu Raed Arafat, iar ulterior s-au înregistrat violenţe de stradă ce au dus în final la demisia guvernului Boc.