Băsescu, revoltat că judecătorii l-au eliberat pe Omar Hayssam chiar în ziua când se comemorează 25 de ani de la atentatul din 11 septembrie

Omar Hayssam (YouTube Screenshot)
Ana Ion
12.09.2026
Omar Hayssam (YouTube Screenshot)
Ana Ion
12.09.2026

Fostul preşedinte Traian Băsescu a criticat, vineri, 11 septembrie, decizia justiţiei române de a-l elibera condiţionat pe Omar Hayssam, unul dintre cei mai cunoscuţi condamnaţi pentru terorism din România. Tribunalul Ilfov a dispus punerea sa în libertate, iar hotărârea a devenit definitivă, scrie Ziare.com

Traian Băsescu, care a fost implicat direct în perioada în care autorităţile române au gestionat operaţiunea de recuperare a celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak, consideră că momentul în care a fost luată decizia este unul nepotrivit. Fostul şef al statului a legat eliberarea lui Hayssam de împlinirea a 25 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, calificând coincidenţa drept o gafă majoră.

„Constat că exact în ziua în care se marchează 25 de ani de la teribilul act terorist din Statele Unite, justiţia română, în cinstea acestui eveniment, l-a eliberat pe Omar Hayssam”, a declarat Traian Băsescu pentru Digi24.

Omar Hayssam a executat 13 ani din pedeapsă

Decizia contestată de fostul preşedinte a fost pronunţată de Tribunalul Ilfov, care a admis contestaţia formulată de avocaţii lui Omar Hayssam împotriva hotărârii Judecătoriei Sectorului 4, care respinsese anterior cererea de liberare condiţionată.

Hayssam executa o pedeapsă cumulată de 24 de ani şi patru luni de închisoare, rezultată în urma contopirii mai multor condamnări. În total, sirianul a executat efectiv aproximativ 13 ani de detenţie.

După îndeplinirea formalităţilor la Penitenciarul Jilava, Omar Hayssam a fost preluat de o ambulanţa privată, fiind însoţit de membri ai familiei şi de avocatul său.

El nu va rămâne însă în libertate pe teritoriul României. Având în vedere situaţia sa juridică, Hayssam urmează să fie preluat de reprezentanţii Inspectoratului General pentru Imigrări şi transferat într-un centru specializat, până la finalizarea procedurilor administrative necesare expulzării sale în ţara de origine.

Fuga lui Hayssam, unul dintre marile scandaluri de securitate

Cazul Omar Hayssam este considerat unul dintre cele mai controversate episoade din istoria recentă a securităţii naţionale. În 2006, fuga sa din România a provocat o criză instituţională şi a dus la demisiile şefilor SRI şi SIE, precum şi ale procurorului general.

Hayssam reuşise să părăsească România la bordul unei nave de marfă, după ce fusese eliberat temporar de o instanţă pe baza unor documente medicale care indicau că suferea de cancer în fază terminală.

Autorităţile române au desfăşurat timp de mai mulţi ani operaţiuni pentru localizarea sa. În 2013, după aproximativ şapte ani de căutări internaţionale, Hayssam a fost adus în România şi reîncarcerat pentru a-şi executa pedepsele.

Printre cele mai importante condamnări se numără cea din dosarul răpirii celor trei jurnalişti români în Irak. Cazul s-a încheiat, după mai bine de un deceniu de detenţie, cu decizia Tribunalului Ilfov de a dispune liberarea condiţionată a lui Omar Hayssam

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos