Istoria care se repetă. Fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ciucă devine purtător de cuvânt în era Niculescu

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Luca Niculescu va fi, începând de vineri, Dan Cărbunaru. Prim-ministrul Niculescu l-a numit în această funcţie printr-o decizie care va fi publicată astăzi în Monitorul Oficial.
Dan Cărbunaru nu este la prima colaborare cu guvernul. El a fost purtător de cuvânt şi în perioada guvernării Ciucă.
Cărbunaru a fost purtătorul de cuvânt al Marii Loji Naţionale din România, dar ulterior a demisionat, scrie G4Media.
Dan Cărbunaru a fondat publicaţia online Calea Europeană, o platformă multimedia care promovează relaţiile europene şi transatlantice.
Potrivit CV-ului său, a fost corespondent la Bruxelles pentru Calea Europeană. Dan Cărbunaru este acreditat la instituţiile UE şi a relatat, ca membru al delegaţiei române de presă acreditate pe lângă Preşedinţia României, despre cele mai importante momente de după aderarea României la UE.
Născut la Brăila, la 14 aprilie 1978, Dan Cărbunaru a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti, în 2000, cu lucrarea de diplomă „Securitatea în Spaţiul Comunitar”.
A fost jurnalist la Mediafax, Adevărul şi Gândul.
Absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, în cadrul căruia au fost abordate teme precum oportunităţile de modernizare a statului din perspectiva statutului de ţară membră NATO şi UE, Dan Cărbunaru a urmat şi cursurile Colegiului Naţional de Informaţii, pe care l-a absolvit cu lucrarea de disertaţie „Contribuţii privind Arhitectura de Securitate Europeană”.
În 2006, Dan Cărbunaru a lansat proiectul Calea Europeană, o emisiune realizată în cadrul postului B1 TV, difuzată săptămânal timp de şase ani.
Emisiunea a fost difuzată şi pe TVR 1, în perioada octombrie 2013 – februarie 2014.